O nouă abordare in campania de vaccinare
Premierul Florin Cîţu a afirmat, vineri, că pentru o campanie eficientă de vaccinare anti-COVID în mediul rural este nevoie de implicarea autorităţilor locale, dar şi a persoanelor cu influenţă în comunitate, precum preoţii, medicii, poliţiştii.
„Trebuie să înţelegem cu toţii că ceea ce am putut să facem cu resursele noastre am cam făcut. Ca să ducem acum campania de vaccinare în rural, este nevoie de susţinerea autorităţilor locale, preşedinte de Consiliu Judeţean, prefect, primari, dar şi de liderii de opinie. Vorbim aici de preoţi, medici, poliţistul chiar (…). E vorba ca toată lumea să se implice pentru a aduce campania de vaccinare cât mai aproape de oameni. Am încredere că vor veni cu soluţii noi, inovatoare, care să-i convingă pe oameni că este singura soluţie vaccinarea, să ne întoarcem la normalitate”, a precizat Cîţu, la Baia Mare.
El s-a declarat mulţumit că a întâlnit tineri, unii chiar sub 18 ani, la centrul de vaccinare pe care l-a vizitat.
„Dacă vrem să revenim la normalitate, să trecem peste această perioadă de pandemie, trebuie să ne vaccinăm, pentru că doar aşa putem să reducem riscul de infectare”, a subliniat premierul.
Prim-ministrul Florin Cîţu a vizitat, vineri, Centrul de vaccinare drive-thru amenajat în Piaţa Libertăţii din municipiul Baia Mare.