Numărul persoanelor fizice cu restanțe la bănci și IFN-uri a crescut în aprilie
Datele Biroului de Credite, publicate de BNR, arată o creștere a numărului de persoane fizice care au întârziat plata ratelor la credite mai mult de 30 de zile în lunile martie și aprilie. Astfel, dacă în februarie vorbeam de un număr de 524.204 persoane, în martie a urcat la 531.503, iar în aprilie la 561.721.
În general în luna aprilie comparativ cu martie creștea numărul restanțierilor, majorarea fiind pusă pe seama sărbătorilor pascale, unele persoane amânând plata ratelor. Dacă ne uităm la 2018 (la aprilie comparativ cu martie), vedem o creștere de circa 8.600 persoane, în 2019 în aceeași lună era o apreciere cu 12.660 persoane. În 2020, majorarea, în aprilie, e de peste 30.000. Diferența e că anul acesta avem și COVID-19. E posibil ca unele persoane să nu fi folosit prevederile ordonanței privind amânarea ratelor din diverse motive.
Valoarea totală a restanțelor celor 561.721 persoane, în aprilie, era de 6,2 miliarde lei, din care aproximativ 3,2 miliarde în moneda națională, 2,17 miliarde în euro și restul în alte valute.
De precizat că în luna martie a fost adoptată și OUG 37 care prevede amânarea ratelor la credite.
Astfel,
» Citește tot articolul pe www.hotnews.ro