Numărul ieşenilor care se vaccinează scade, în timp ce secţiile ATI sunt pline până la refuz

Ieşenii nu se mai înghesuie să se vaccineze. Din datele raportate de DSP Iaşi, se constată o scădere a numărului de persoane care aleg să se imunizeze împotriva COVID-19. Mai exact, numărul acestora a scăzut la jumătate în doar o săptămână.Potrivit raportării Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, pe 2 noiembrie s-au vaccinat 2.745 de persoane, dintre care 1.621 cu doza I a vaccinurilor Pfizer sau Moderna şi 821 cu doza unică de la Johnson&Johnson. În urmă cu aproximativ o săptămână, la scurt timp după intrarea în vigoare a obligativităţii certificatului verde în anumite situaţii, mai exact pe 26 octombrie, în centrele de vaccinare din întreg judeţul se atinsese cifra record pentru ultima perioadă, şi anume de 5.781 de vaccinaţi. Dintre aceştia, 4.279 au primit doza I şi 2.024 doza unică Johnson&Johnson.

În concluzie, adresabilitatea la vaccinare a început să intre uşor-uşor la apă, înainte ca situaţia din spitalele ieşene să fi revenit la normal, cel puţin din punctul de vedere al numărului de internaţi.

În continuare, numărul de noi cazuri raportate se menţine ridicat şi, ceea ce este mai îngrijorător, numărul de decese. Ieri, la nivelul judeţului au fost raportate 454 de noi infectări cu SARS COV 2 şi 26 de decese. În spitale, se aflau internaţi 825 de pacienţi dintre care 131 în secţiile ATI COVID, secţii care funcţionează în continuare la capacitate maximă.

La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, erau ocupate cinci paturi ATI şi 20 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus care urmau tratamentul prin dializă în staţia instituţiei. La Spitalul Clinic de Obstetrica şi Ginecologie “Elena Doamna”, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, erau ocupate toate cele trei paturi ATI,

 » Aflați mai multe informații aici.