Nu şi-a putut vizita soţia bolnavă, aşa că i-a cântat serenade lângă spital (VIDEO)

Cum nu poate să-şi viziteze soţia bolnavă în spital, Stefano Bozzini, un italian în vârstă de 81 de ani, a decis să meargă în curtea unităţii spitaliceşti pentru a-i cânta serenade cu acordeonul său.

Potrivit Hotnews.ro, înregistrarea video cu momentul emoţionant al trubadurului îndrăgostit a fost publicată pe reţelele de socializare şi a devenit virală.

În timp ce Carla Sacchi, femeia cu care este căsătorit de 47 de ani, privea de la fereastra de la etajul al doilea al spitalului din Castel San Giovanni, un oraş din regiunea Emilia-Romagna din nordul Italiei, Bozzini, purtând un pulover roşu, o pălărie cu pene şi o mască, i-a cântat cântece de dragoste la acordeonul său, mai scrie site-ul de ştiri, citând CNN.  

Italianul loveşte caldarâmul cu piciorul în timp ce cântă pentru a ţine ritmul, apoi îi face cu mâna soţiei sale la sfârşitul spectacolului. Un bărbat poate fi auzit pe fundal, spunând “bravo”.  

În unitatea medicală din Castel San Giovanni nu sunt trataţi pacienţi cu coronavirus, dar vizitele sunt interzise, ca urmare a restricţiilor impuse de guvernul italian pentru combaterea pandemiei.

Conform agenţiei italiene de ştiri ANSA, Bozzini este un fost membru al unităţilor italiene de vânători de munte “Alpini”, iar pălăria pe care o poartă face parte din uniformă. 

 » sursa: ebihoreanul.ro