Noile măsuri economice de la 1 ianuarie. Cresc salariul minim, pensiile şi alocaţiile, dar electricitatea şi carburanţii se scumpesc

Anul viitor aduce românilor o creştere a salariului minim, a punctului de pensie şi a alocaţiilor pentru copii, însă electricitatea în regim de serviciu universal şi carburanţii se scumpesc începând cu 1 ianuarie 2022. Astfel, salariul minim în 2022 va fi 2.550 lei brut, reprezentând o creştere de 10,8% comparativ cu cel din 2021. Punctul de pensie va creşte cu 10%, la 1.586 lei, iar indemnizaţia socială minimă se majorează la 1.000 lei.Citește și Pensionarii cu venituri mai mici de 1.429 de lei/lună vor beneficia de compensarea cu 90% a prețului medicamentelorCitește și Angajații din educație spun că vor primi în plus doar 65 de lei. Ei iau în calcul greva și amânarea încheierii situației pe semestrul I De asemenea, se majorează la 243 de lei alocaţia de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, dar şi pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, până la terminarea acestora, inclusiv pentru cei cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.Tot începând cu 1 ianuarie 2022, creşte la 600 de lei şi alocaţia pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.Nivelul accizelor va creşte uşor anul viitor, fiind indexat cu inflaţia, pentru aproape toate categoriile de produse, singura excepţie fiind ţigaretele, unde nivelul accizelor rămâne la 563,97 lei pentru 1.000 de bucăţi.Prin urmare, potrivit cifrelor publicate de Ministerul Finanţelor, la benzina cu plumb accizele urcă la 2.226,24 lei/1.000 litri, de la 2.149,09 lei/1.000 litri în acest an, la benzina fără plumb la 1.892,72 lei/1.000 litri, de la 1.827,13 lei în prezent, iar la motorină accizele aplicabile anul viitor vor fi de 1.734,66 lei/1.000 de litri faţă de 1.674,55 lei/1.000 litri în acest an.

 » Aflați mai multe informații aici.