Nelu Tătaru: Starea de alertă după 15 iulie e aproape iminentă. E posibilă carantinarea unor anumite regiuni

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, luni seară, că prelungirea stării de alertă, după 15 iulie, este „aproape iminentă” iar Guvernul estimează că în următoarele 14 zile se vor înregistra între aproximativ 500 și 700 de noi cazuri de COVID-19 în România. El însă spune că evoluția epidemiologică nu indică necesitatea reinstaurării stării de urgență.

„În acest moment nu avem evoluție pentru o stare de urgență. Noi suntem pregătiți pentru 14 zile să avem o evoluție fluctuantă, cu creșterea numărului de cazuri, poate un 500, 600, 700, cu alternanță, în funcție de numărul de recoltări, de anchetele în desfășurare, dar prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie e aproape iminentă.

Suntem într-o stare în care am făcut acele măsuri de relaxare, eram pregătiți de la 1 iulie să mai facem altele, dar evoluția nu ne-a permis, amănând măsurile de relaxare. Acestea depind de evoluție, evoluția depinde de sistemul medical, dar și de populație și de agenții economici care trebuie să respecte niște reguli. Sunt niște reguli foarte simple pe care le repetăm de la începutul acestei pandemii”, a afirmat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății mai spune că este posibilă instalării carantinei la nivel local,

 » Citește tot articolul pe www.digi24.ro