Nelu Tătaru îl susține pe Florin Cîțu la șefia PNL

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, a anunțat că îl va susține pe Florin Cîțu la Congresul din toamnă. „Dacă decide să-l sprijine pe Cîțu, e o opinia sa. Personal, nu pot înțelege motivele care-i determină această opțiune, deși eu îi cunosc motivele reale”, a comentat Ludovic Orban decizia lui Tătaru.

Am încredere că Florin Cîţu poate fi omul soluțiilor. Sunt convins că această pandemie ne-a resetat gândirea, modul de viață, planurile. Cine nu întelege că toți suntem datori cu schimbarea și nu își asumă și eșecurile se află într-un blocaj. Pentru că, pe acest drum, nu este vorba despre o tabără sau alta, ci este vorba despre omul potrivit, la locul și timpul potrivit. Florin Cîțu, într-o perioadă plină de provocări, confirmă și în funcția de Prim-ministru al Guvernului României.

Așa cum am mai spus-o, sănătatea nu are culoare politică, iar datoria mea ca medic, ca fost ministru al Sănătății și actual deputat este să susțin reconstrucția economică și evoluția Județului Vaslui. Avem nevoie de continuitate, de timp și susținere pentru a merge mai departe pe drumul dezvoltării bazate pe reforme și investiții”, a declarat Nelu Tătaru.