Nelu Tătaru, despre scenariile pentru redeschiderea școlilor: Noi discutam ieri la Cotroceni despre momentul „ieri”
Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a declarat joi că cele trei scenarii despre care s-a vorbit miercuri la Cotroceni pentru evaluarea redeschiderii școlilor vor fi aplicate în funcție de situația care se va înregistra în preajma datei de 14 septembrie.
„Noi suntem în scenariul 1 pe care îl avem, deci nu suntem în scenariul 3, dar noi trebuie să fim pregătiți, iar evaluarea pe care o vedem la începutul școlii se va face în apropiere, în a doua jumătate. Noi discutam ieri la Cotroceni tocmai de momentul „ieri”, să spunem, în care avem 2.826 de localități care erau sub 1, aveam 309 localități care erau între 1 și 3 și aveam doar 51 de localități care erau peste 3. Dar era stadiul de ieri. În funcție de evoluție, vom adapta. Noi am lăsat și libertatea locală, la nivelul DSP-ului local, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean local, a Comitetului Județean pentru Coordonarea intervenției pentru a aplica unul dintre cele trei scenarii la fiecare unitate școlară”, a declarat joi ministrul Nelu Tătaru.
Administrația Prezidențială a transmis joi seară, printr-un comunicat, că președintele Klaus Iohannis a vorbit în conferința de presă de miercuri despre criteriile celor trei scenarii în baza unor informații greșite,
» Citește tot articolul pe www.digi24.ro