NAIVI. Francisc Tobă este bomba plasată de Partidul Neamul Românesc în AUR

Naivi, așa pot fi considerați tinerii din partidul AUR, Alianța pentru Unirea Românilor.

Francisc Tobă reprezintă bomba plasată de către partidul Neamul Românesc în interiorul AUR. El a fost adus pe listele AUR în ultima zi de depunere a dosarelor. La momentul respectiv echipa noului partid era în plin proces de întocmire și depunere a dosarelor, motiv pentru care nu a mai existat timp pentru analizarea candidaturii pusă pe lista de partid.

Cumva partidul Neamul Românesc și-a asumat pe cine pune pe liste, profitând de naivitatea lui George Simion și a lui Claudiu Târziu.

Însă pare puțin probabil că cei care conduc partidul Neamul Românesc, mulți generali cu state vechi în armată, dar și controversatul Ninel Peia(ex. PSD) nu aveau cunoștință despre trecutul celui pus pe liste. Este foarte probabil ca amânarea până în ultima zi să fi fost tocmai o strategie în acest sens.

La momentul de față nu există o delimitare publică a partidului Neamul Românesc față de controversatul Francisc Tobă, situație aflată în contradicție față de cei care au ales să îi ducă în parlament pe propriile liste și prin propriul efort.

La momentul de față George Simion încearcă blocarea accesului la mandat, însă votul se dă în comisia de validare și este vorba despre un vot politic. AUR, PSD și UDMR au luat act de solicitarea de invalidare a mandatului și care vizează aspecte care țin neîndeplinirea condițiilor legale. În acelați timp PNL și cu USR încearcă validarea mandatului.

Rămâne de văzut dacă cei doi co-președinți ai AUR, Claudiu Târziu și George Simion, vor reuși să dezamorseze această bombă prin invalidarea mandatului, sau dacă vor alege să o explodeze pe un teren liber, adică controlat, doar prin excluderea din partid, dacă prima variantă eșuează.

Varianta ca bomba să rămână plasată în interiorul AUR să fie menținută, iese din orice discuție.