Nagy Vasile: „Jumătate din lemnul care dispare din pădure nu are acte. În viitor, cine va avea păduri, va avea aur”

Deputatul AUR, Nagy Vasile, atrage atenția, printr-o declarație politică, asupra unei resurse extrem de importantă pentru România. Pădurile din țară, denumite „Aurul Verde”, trebuie protejate, gestionate responsabil și perpetuate printr-o legislație coerentă.

„Folosirea eficientă a pădurii din perspectivă economică cu respectarea valorii ei ecologice și distribuția echitabilă a beneficiilor derivate către întreaga societate românească sunt împiedicate de corupția generalizată. Permite perpetuarea speciilor şi conservarea genofondului. Numeroase specii de plante şi animale au dispărut datorită defrişării pădurilor sau datorită incendiilor. Padurile oferă adăpost şi sursă de hrană. Permit păstrarea unor medii naturale, aici formându-se cele mai numeroase şi mai complexe lanţuri trofice.”, spune Nagy Vasile.

Deputatul AUR critică modul în care autoritățile se ocupă de tăierile ilegale, mai ales că au la dispoziție toată tehnologia necesară pentru a urmări aceste evenimente:

„Conform cifrelor din Inventarul Forestier Național (Ciclul II), jumătate din lemnul care dispare din pădure nu are acte. Asta înseamnă aproximativ 20 de milioane de metri cubi anual, din care doar 200.000 de metri cubi furați sunt capturați. Tăierile ilegale din pădurile României sunt un subiect dezbătut deja de prea mult timp. Mai grav e că autoritățile au la dispoziție toată tehnologia necesară pentru a urmări tăierile de lemn, dar nu o folosesc.”

Mai mult ca niciodată, în actualele condiții, sectorul forestier are nevoie de viziune. Pădurea ocupă 30% din suprafața rurarului și 29% din suprafața României creând un mediu socio-economico-cultural în care se dezvoltă atât o economie bazată pe lemn, dar și activități de turism, zootehnie, piscicultură sau alte produse bazate pe funcțiile ecosistemice ale pădurii permițând astfel finanțarea și dezvoltarea comunităților locale.

În viitor, cine va avea păduri, va avea aur.„, scrie deputatul AUR, Nagy Vasile, în declarația politică.