Municipiul Bacău, a cincea zi fără apă potabilă. Deputații AUR George Simion și Antonio Andrușceac solicită urgent explicații Companiei Regionale de Apă Bacău

Problemă gravă în Bacău: oamenii nu apă potabilă de cinci zile din cauza unei avarii majore la magistrala de aducţiune de la Valea Uzului. Edilul orașului, Lucian Viziteu, a transmis că situația ar putea fi remediată de-abia sâmbătă din cauza faptului că termenul de remediere a aceste avarii nu a fost respectat de către Compania Regională de Apă Bacău.

Având în vedere că nu este prima dată când municipiul Bacău rămâne fără apă potabilă în urma unor avarii la magistrala de aducţiune, co-președintele AUR George Simion și deputatul AUR de Bacău, Antonio Andrușceac, solicită Companiei Regională de apă Bacău să efectueze expertiza tehnică a conductelor și solicită strategia de implementare a soluțiilor pentru aceste defecțiuni. De asemenea, cei doi parlamentari solicită companiei să transmită care sunt motivele pentru care s-au ratat din nou soluțiile tehnice pentru aceste avarii.

„Vă rugăm să analizați și să dispuneți măsurile necesare, în conformitate cu prevederile legale, asupra situației sesizate de locuitorii orașului Bacău care au de ani de zile probleme cu furnizarea apei în oraș. Atât primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu, cât și locuitorii orașului arată cu degetul către Compania Regională de Apă Bacău, acuzând că s-a ratat soluția tehnică de reparare a avariei, improvizând în continuare soluții de moment.


Având în vedere că nu este prima dată când municipiul Bacău rămâne fără apă potabilă în urma unor avarii la magistrala de aducţiune, vă rugăm să ne expuneți adevărata stare de fapt a situației, dacă ați efectuat expertiza tehnică a conductelor și care este rezultatul acestei expertize. Care este strategia de implementare a soluțiilor tehnice? Vă solicităm răspuns scris cu privire la cazul prezentat și măsurile dispuse, în conformitate cu art. 39 alin. 4 din Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006”, se arată în solicitarea transmisă de cei doi deputați AUR către Nina Chiper, director general al Companiei Regionale de Apă Bacău.