Mult mai mult ecran, prea puțină mișcare – Cum au fost afectați copiii de perioada de izolare
Studii citate de publicația Le Monde arată că în timpul perioadei de izolare, când au fost active multe restricții de mișcare, copiii au petrecut mult mai mult timp în fața diverselor ecrane și s-au mișcat mai puțin. Timpul de lectură a crescut și el, însă nici de departe atât de mult precum cel de ecran.
Publicația citează studii care arată că a crescut sedentarismul în rândul copiilor, dar și în rândul adolecenților. Nu este de mirare: locurile de joacă au fost închise, restricțiile de mișcare erau dure, iar în câteva țări, exemplu concludent fiind Spania, copiii nu aveau voie să iasă deloc afară.
Un studiu Harris Interactive arată că în timpul perioadei de carantină copiii au stat în medie 30 de ore pe săptămână privind diverse ecrane, față de 20 de ore înainte de pandemie.
Așadar, timpul de ecran a crescut în medie cu 50% și a fost mai mare la liceeni (un exemplu este că au stat în medie 10,7 ore pe săptămână în fața televizorului, față de 6,5 ore în mod normal și a fost o creștere cu 55% și a timpului de chat cu prietenii pe rețelele sociale. Studiul mai arată că a crescut timpul de lectură,
» Citește tot articolul pe www.hotnews.ro