Mugur Isărescu: Cu un grad de îndatorare de peste 50%, înghețarea salariilor devine necesară

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, sugerează că înghețarea salariilor în România este inevitabilă și subliniază importanța respectării legii responsabilității fiscale.

„Cu un grad de îndatorare de peste 50%, înghețarea salariilor devine necesară”, a avertizat Isărescu miercuri.

Întrebat de presă dacă măsura va fi implementată în 2025, guvernatorul BNR a sugerat că este foarte probabil.

„Datoria publică a României a depășit 50%. Unde e lege, nu e tocmeală. Guvernul va avea o sarcină dificilă”, a declarat Isărescu.

Potrivit celor mai recente date publicate de Ministerul Finanțelor luna trecută, datoria publică a României a ajuns la 802 miliarde lei în ianuarie 2024. Doar în luna ianuarie, Guvernul a adăugat 18 miliarde lei la datoria guvernamentală.

În aceste condiții, datoria publică a depășit pragul de 50% din PIB, marcând pentru prima dată o trecere peste pragul de 800 de miliarde de lei, conform cifrelor Ministerului Finanțelor, potrivit Antena 3 CNN.