Motorina la 7,5 lei: Românii vor achita, practic, taxa de solidaritate a OMV

Motorina s-a scumpit cu un leu pe litru în ultimele 3 luni, la începutul verii aceasta costând aproximativ 6,4 lei/l, în timp ce, în prezent, în urma ultimei scumpiri dintr-o serie impresionantă, de 3 bani/l, efectuată astăzi de liderul pieței, OMV Petrom, prețul unui litru de carburant diesel a ajuns la 7,4 lei/l. În stațiile premium, OMV, motorina standard se apropie de 7,5 lei/l. Și prețul benzinei a crescut considerabil de la începutul verii, cu 80 de bani/l. Numai în ultimele 3 săptămâni, în care au fost efectuate 13 majorări de prețuri la carburanți, diesel-ul s-a scumpit cu 72 de bani, iar benzina, cu 51 de bani.

Procentual, prețul motorinei s-a majorat cu 15,5% în ultimele 3 luni, iar cel al benzinei, cu 12,6%. Evoluția prețurilor benzinei și motorinei în stațiile din capitală În această perioadă, cotația unui baril de țiței Brent, de referință pe piața globală, a crescut cu peste 20%, de la aproximativ 72 dolari la un maxim de 87,5 dolari, în urmă cu câteva zile. Joi dimineață, Brent-ul se tranzacționa la un preț de 83,8 dolari/baril. De obicei, dată fiind ponderea costului cu materia primă în prețul final, o scumpire cu 20% a țițeiului atrage după sine o majorare cu aproximativ 10% a prețului la pompă.

Nu numai cotațiile țițeiului s-au apreciat, ci și cele ale carburanților, în special ale motorinei, statele UE, dar și România, fiind importatoare nete de diesel. Potrivit companiei de consultanță Argus, pe 9 august, cotația motorinei a atins 947 dolari/tonă, cel mai înalt nivel de la intrarea în vigoare a embargoului impus de UE importului de țiței și produse petroliere rusești. Motorina se comercializează cu o primă de tranzacționare de 38,66 dolari/baril față de țițeiul Brent, cu peste 13 dolari peste prima medie de 25 de dolari înregistrată de la începutul anului.

Evoluția cotațiilor țițeiului Bent din ultimele 3 luni În regiune, presiunea pe prețul carburanților este și mai ridicată, în urma amenințărilor Rusiei de a ataca inclusiv vasele comerciale din Marea Neagră, ceea ce a condus la o scumpire a costurilor de transport și de asigurare. În prezent, motorina este cu peste 20 de bani/l mai scumpă decât benzina, după ce timp de câteva luni ea a fost mai ieftină. Războiul din Ucraina a influențat evoluția prețurilor relative la benzină și motorină În urma invadării Ucrainei de către Rusia, pe 24 februarie 2022, carburanții, în special diesel-ul, s-au scumpit considerabil. Pe 26 februarie 2022, motorina și benzina se vindeau deja la un preț mediu de peste 7,10 lei/l. În luna iunie 2022, prețul motorinei standard a depășit chiar și nivelul de 9,2 lei/l.

Ca și în cazul gazului natural, și în cel al motorinei, Uniunea Europeană, inclusiv România, era dependentă de Rusia, fiind importator net. În ultima parte a anului trecut, anticipând embargoul impus de UE importului de țiței rusesc, pe 5 decembrie, și apoi celui de produse rafinate rusești, pe 5 februarie, toate companiile distribuitoare de carburanți europene au importat masiv motorină, date fiind atât structura consumului, majoritar de diesel, cât și cea deficitară a producției.

Presiunea venită pe partea de cerere a dezechilibrat raportul de prețuri dintre motorină și benzină din partea a doua a anului trecut, care s-a reflectat în cotațiile internaționale ale celor două tipuri de produse, raport care, apoi, ca urmare a stocurilor de motorină realizate, a trecut printr-un fenomen contrar. În prezent, stocurile realizate sunt pe cale de epuizare, ceea ce face ca raportul dintre prețul benzinei și motorinei să revină la situația din 2022. Cererea sezonieră, în creștere Un alt element care poate explica evoluția prețurilor vine de pe partea de cerere, care în această perioadă înregistrează o creștere sezonieră, multă lume plecând în vacanțe cu mașinile.

În plus, cererea de carburanți a crescut, potrivit datelor OMV Petrom, cu 3% în prima jumătate a anului comparativ cu cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut. Și oferta internă a avut de suferit în ultima săptămână, rafinăria OMV Petrom de la Brazi fiind în revizie programată în cel de-al doilea trimestru al anului, care s-a și prelungit cu 2 săptămâni, în timp ce Petromidia, a celor de la Rompetrol, nu a funcționat la capacitate maximă ca urmare a unui incident apărut în a doua parte a lunii iunie. Profit.ro a anunțat că prelungirea reviziei rafinăriei Petrobrazi cu două săptămâni a majorat costurile implicate de aceasta de la 200 milioane lei, cât estimase OMV Petrom inițial, la 355 milioane lei.

Românii vor achita, practic, contribuția de solidaritate pentru OMV
Un alt element care pune presiune pe prețuri pe plan intern este contribuția de solidaritate. OMV Petrom a fost obligată să achite retroactiv, pe 2022, dar și în acest an, o taxă de 350 lei pe tona de țiței procesat în activitatea de rafinare. Pe prima jumătate a anului compania a raportat plata unei contribuții de solidaritate de 498 milioane lei, o treime din valoarea pentru țițeiul rafinat în întreg anul trecut, de 1,485 miliarde lei. Teoria economică spune că orice majorare de impozit sau orice taxă nou introdusă este transferată în prețul final, la pompă, într-o proporție invers proporțională cu gradul de elasticitate a cererii pentru respectivul bun (carburanții în acest caz).

Cu cât cererea este mai elastică, cu atât mai mult compania, și nu consumatorii, suportă creșterea impozitării. Invers, cu cât este mai inelastică cererea, compania transferă într-o mai mare măsură creșterea impozitării în prețul final. Cum cererea de carburanți este în general mai degrabă inelastică, rezultă că OMV Petrom va transfera în prețul la pompă o mare parte din presiunea fiscală, șoferii fiind cei care vor achita, în practică, contribuția de solidaritate impusă de guvernul român. Iar celelalte companii concurente vor urma exemplu liderului pieței, așa cum ne-au obișnuit.