Momente de panică pe o plajă, după ce o tornadă s-a iscat din senin
O zi de relaxare s-a transformat în coşmar pentru zeci de oameni aflaţi pe o plajă din sudul Italiei. Direct de pe şezlonguri s-au văzut nevoiţi să o ia la fugă pentru a-şi salva viaţa, după ce o tornadă s-a iscat din senin.
Imaginile apocaliptice au fost surprinse de turişti. Disperaţi, cu mic, cu mare, oamenii au luat-o la fugă cu vârtejul pe urmele lor. Pe câteva sute de metri în jur, şezlongurile au fost spulberate, umbrele şi terase au fost puse la pământ.
Cel puţin 5 oameni au fost răniţi, doi sunt în stare mai gravă, o fată de 21 de ani şi un bărbat de 51 de ani. După ce a făcut prăpăd pe uscat, tornada s-a retras pe mare, unde şi-a piedut din putere.
sursa: observator.tv