Moartea lui Prigojin, o înscenare? Un alt avion a zburat pe ruta avionului liderului Wagner

Un al doilea avion pe care unele canale media l-au legat de şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, se afla de asemenea în aer, miercuri seara, efectuând o cursă Moscova – Sankt Petersburg în momentul prăbuşirii aeronavei în care s-ar fi aflat liderul mercenarilor ruşi, dar directorul general al companiei care îl operează a negat pentru Reuters orice legătură cu Wagner.


Autoritatea aviatică rusă a declarat că Prigojin se afla la bordul unui avion privat Embraer care s-a prăbuşit miercuri seara la nord-vest de Moscova, fără supravieţuitori. O anchetă nu a identificat încă definitiv cele 10 persoane aflate la bord, dar preşedintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanţe familiilor acestora, inclusiv familiei lui Prigojin, conform News.ro.

Presa rusă, asociată în principal cu canalul de Telegram al grupului Wagner, Grey Zone, a făcut legătura între un al doilea avion privat cu numărul de identificare scris pe coadă RA-02748 şi grupul de mercenari şi a relatat că acesta se afla de asemenea în aer în momentul prăbuşirii.

Însă operatorul avionului, compania rusă Jetica LLC, a negat orice astfel de legătură. „Nici avionul în sine, nici pasagerii săi nu au legătură cu Wagner şi nici nu au avut vreodată”, a declarat pentru Reuters directorul general al Jetica, Serghei Trifonov.

Acest avion nu a fost închiriat, a precizat Trifonov, deşi a refuzat să spună cine este proprietarul său.

Avionul RA-02748 ateriza la Sankt Petersburg miercuri seară, după un zbor de la Moscova, când avionul despre care se crede că îl transporta pe Prigojin s-a prăbuşit, arată datele de urmărire a zborului. Acesta a decolat apoi înapoi spre Moscova aproximativ 20 de minute mai târziu. Joi, acesta ar fi aterizat la Baku, capitala Azerbaidjanului, potrivit site-urilor care urmăresc zborurile avioanelor.