Ministrul Transporturilor a venit în Bihor să vadă (aproape) gata drumurile pe care și-a „rupt” mașina vreme de 7 ani (FOTO / VIDEO)

La aproape trei luni de la precedenta vizită în judeţ, efectuată în 4 septembrie cu ocazia deschiderii lotului Biharia – Borş al Autostrăzii Transilvania, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a revenit luni în Bihor pentru a evalua stadiul a trei lucrări pe infrastructura rutieră: finalizarea centurii Săcueni după 11 ani de la semnarea primului contract de execuţie, 4 de la rezilierea lui şi un an de la găsirea unui nou constructor, reabilitarea DN 19 E Oradea – Marghita pe tronsoanele dintre Biharia şi Chiribiş, precum şi a DN 76 Oradea – Beiuş.

Un deceniu de “peticeli”

Prima oprire pe care ministrul a făcut-o în Bihor a fost pe DN 19E Oradea – Marghita, unde Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) a reabilitat în regie proprie, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, două trosoane însumând 38 kilometri, din care unul, de 11 km, între Biharia şi Sălard, a fost acoperit inclusiv cu stratul de asfalt de uzură, iar celălalt, de 27 km, între Sălard şi Chiribiş, urmează să fie şi el acoperit cu stratul de uzură “când condiţiile meteo vor permite”, după cum s-a exprimat Bode.

“Acest drum are o istorie interesantă în ce priveşte modernizarea, reabilitarea lui. Au fost aproape zece ani în care a fost doar peticit”, a spus ministrul care, originar din Sălaj fiind, a afirmat că a gustat personal “chinul” de a-l străbate: “Eu am “beneficiat” de acest drum timp de 7 ani, între 1993-2000 l-am parcurs săptămânal din Sălaj la Oradea şi ştiu ce chin era pentru şoferi”.

Un an bun pentru infrastructură

Flancat de prefectul Dumitru Ţiplea, de preşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan, de şeful DRDP Cluj, Eugen Cecan, şi de directorul Secţiei Drumuri Naţionale Oradea, Traian Bulzan, ministrul a afirmat că “anul 2020 a fost un an bun pentru tot ce înseamnă infrastructură rutieră în Bihor”,

 » sursa: ebihoreanul.ro