Ministrul Sănătății anunță restricții strict la persoanele nevaccinate

Ministrul Sănătăţii a anunțat că noi restricţii ar putea fi impuse în următoarea perioadă în România, în condiţiile creşterii numărului de infectări cu COVID-19. Ioana Mihăilă dă asigurări că noile măsuri care se vor impune, nu îi vor afecta şi pe cei care sunt deja vaccinaţi cu ambele doze.

„Restricţiile se vor referi strict la persoanele nevaccinate. În rest, atâta vreme cât cifrele de incidenţă sunt optimiste şi arată că încă ne menţinem la numere reduse, măsurile de relaxare pentru persoanele vaccinate pot să continue, dar dacă se impun restricţii, vor fi impuse doar pentru persoanele nevaccinate.

În accest moment este un lucru în noua hotărâre CNSU şi veţi vedea atunci când ea va fi publicată, cum vom merge mai departe începând cu luna august, dar în principiu măsurile, fie că sunt de restricţie, fie că sunt de relaxare, vor fi luate în funcţie de incindenţă, în funcţie de cifre, urmând ulterior să reglementăm măsuri specifice legate de existenţa sau nu a vaccinului pentru persoanele care vor fi obiectul reglementării”, a declarat Ioana Mihăilă.