Ministrul Educației: Elevii nu mai dau teze în acest an şcolar! Vor fi înlocuite cu evaluarea sumativă
Tezele au fost suspendate, în acest an şcolar, ele fiind înlocuite cu evaluarea sumativă, a anunţat astăzi ministrul Educaţiei, Monica Anisie.
Decizia a fost luată în urma consultărilor ministerului de resort cu cei implicaţi în procesul de învăţământ.
„În ceea ce priveşte susţinerea tezelor, susţinerea lucrărilor scrise semestriale, după consultarea pe care am avut-o cu toţi factorii implicaţi, am luat decizia ca acestea să nu se mai susţină anul acesta şcolar. Să nu uităm că tezele se susţin doar la două sau trei discipline, în rest se realizează evaluarea sumativă. Deci tezele nu se susţin, însă au fost înlocuite cu evaluarea sumativă” a declarat Monica Anisie astăzi, la Pro Tv.
Olimpiadele şi concursurile au fost suspendate, ordinul de ministru în acest sens fiind deja emis.
Ministrul Educaţiei a menţionat că elevii din clasele a opta şi a douăsprezecea vor putea participa la pregătiri începând cu semestrul al doilea, iar până atunci pot face „teste de antrenament” pe care le găsesc pe site-ul Ministerului Educaţiei.
”Pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a, începând cu semestrul al doilea, pe lângă aceste lecții pe care le vom face, vom avea măsuri concrete.
Vor fi teste de antrenament săptămânale, disponibile și acum pentru elevi pe site-ul Ministerului Educației, vom continua programul teleșcoala și vom continua și pregătirea față în față”, a precizat Monica Anisie.