Ministrul Apărării confirmă până la urmă că o dronă rusească a căzut în România. Fragmente găsite la Ceatalchioi / Până acum, autoritățile române, inclusiv Iohannis, au negat vehement

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a confirmat că bucăți dintr-o dronă rusească folosită în atacul din noaptea de duminică spre luni au căzut pe teritoriul țării noastre, potrivit Antena 3 CNN. Rămășițele au fost găsite pe raza comunei tulcene Ceatalchioi. Președintele Klaus Iohannis a declarat cu o zi în urmă că nu a existat „nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv” care să fi ajuns în România în urma atacului lansat de ruși luni asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Analiștii de la GeoConfirmed, care se ocupă de geolocalizarea imaginilor care au legătură cu războiul din Ucraina, au spus marți seară că o dronă rusească a căzut luni pe teritoriul țării noastre, confirmând informațiile Ucrainei, în timp ce oficialii români le-au negat vehement.

Întrebat despre responsabilitatea de la vârful Ministerului Apărării, în condițiile în care statul român a negat timp de două zile că o dronă ar fi căzut în România, președintele Klaus Iohannis a susținut că „toată comunicarea a fost făcută cu bună-credință și în baza dovezilor avute”.

El a făcut aceste declarații în conferința de presă comună cu președinții Polonei, Andrzej Duda, Lituaniei, Gitanas Nausėda, şi premierul Croației, Andrej Plenković, la finalul Summitului Inițiativei celor Trei Mări (I3M) organizat miercuri la București.

(De la minutul 28)

18:53
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a spus, întrebat dacă sistemele radar nu au detectat dronă care ar fi căzut în judeţul Tulcea, că din ceea ce autorităţile au avut la dispoziţie „nu a existat un element care să ducă la această concluzie”.

Ministrul Apărării a fost întrebat dacă sistemele României nu au văzut traiectoria, iar răspunsul a fost, conform News.ro:

„De la posibilitate la probabilitate este o distanţă. Din ce am avut la dispoziţie, nu a existat un element care să ne ducă la această concluzie. Pe de altă parte, s-a justificat trimiterea de oameni şi pe teren întrucât şi sistemele de radar au limitelor lor. Şi aici nu pot să vă dau detalii mai multe”.

16:20
Reacția oficială a MApN privind drona rusească căzută în România: „Elemente care pot fi asimilate unor resturi de dronă, specialiștii fac expertize tehnice”

15:30
Ministrul Apărării: „Eu l-am informat marți pe președinte că nu s-au găsit resturi”

Ministrul Apărării a recunoscut că el este cel care l-a informat marți pe președintele Klaus Iohannis că nu s-au găsit resturi de drone rusești la noi în țară. Declarația lui Angel Tîlvăr vine în contextul în care Klaus Iohannis a anunțat public marți că „nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România”, potrivit Antena 3.

14:30
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apătării, Constantin Spînu, a precizat că „mai multe fragmente care pot fi asimilate unor elemente de dronă” au fost descoperite marți seară de către echipe MApN care „de câteva zile fac verificări foarte aproape de malul Dunării, pe o arie foarte extinsă”.

El a spus că există și ipoteza ca fragmentele de dronă să provină din atacuri mai vechi.

„Nu se poate face acum legătura cu atacurile din noaptea de duminică spre luni sau cu alte atacuri mai vechi. Urmează ca echipa de investigație să stabilească și vom face publice concluziile cât de repede, pentru că o astfel de situație nu poate fi ținută sub tăcere”, a declarat, la Digi 24, purtătorul de cuvânt al MApN.

14:09
Mai multe bucăți dintr-o drona rusească au fost găsite pe teritoriul României, în zona localităţii Plauru din județul Tulcea, a declarat miercuri ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, care a ajuns în Plauru, comuna Ceatalchioi, județul Tulcea, pentru a cerceta dacă există semne că vehiculul fără pilot a ajuns pe teritoriul țării.

„S-a văzut că într-un interval destul de redus temporar a fost o serie de atacuri, motiv pentru care cred că este important să întărim și noi măsurile de vigilență. Vom avea mai multe puncte de observație”, a spus Angel Tîlvăr, ministru al Apărării Naționale din România, la Antena 3 CNN.

Întrebat dacă au fost găsite bucăți din dronă, ministrul a confirmat.

„Da, în această zonă pentru că am acoperit o zonă foarte mare, incusiv zona despre care au fost discuții în spațiul public și confirm că în această zonă s-au găsit bucăți care pot fi de dronă”, a spus Angel Tîlvăr.

Bucățile au fost ridicate și vor fi expertizate.

Tîlvăr a anunţat că va merge la Chilia şi la Galaţi.

„O să merg la Chilia, am fost aici la Plauru, sunt însoţit şi de prefectul judeţului, am vorbit şi cu primarul de aici şi apoi am să merg la Galaţi, pentru că şi Galaţiul, care chiar dacă este la o distanţă destul de mare de Reni, cred că este un oraş cu autorităţile căruia trebuie să discutăm din nou pentru a-i asigura de faptul că ne dorim ca în România viaţa să se desfăşoare normal”, a transmis ministrul Apărării.

El a fost întrebat dacă se gândeşte la evacuarea oamenilor din zonă.

„Nu s-a pus problema, pentru că nu sunt elemente care să genereze pericol ca astfel de bucăţi să reprezite o ameninţare”, a mai adăugat Tîlvăr.