Ministerul Justiției anunță declanșarea procedurii de selecție a trei procurori europeni delegați în România

Ministerul Justiţiei a anunţat, luni, declanşarea procedurii de selecţie a candidaţilor pentru încă trei funcţii de procuror european delegat în România, transmite Agerpres.ro.

Ministerul Justiţiei a realizat, în urma procedurilor de selecţie derulate până în prezent, selecţia a 17 candidaţi şi luni a declanşat o nouă procedură, la finalul căreia îşi propune să-i transmită procurorului-şef european alte trei candidaturi, ce vor urma procedurile specifice în cadrul EPPO în vederea numirii în funcţie.

Conform anunţului, poate fi desemnată candidat pentru funcţia de procuror european delegat în România persoana care îndeplineşte următoarele condiţii cumulative: este cetăţean român, cu domiciliul în România; este procuror cu minimum 12 ani vechime în funcţia de procuror şi deţine grad profesional cel puţin de parchet de pe lângă tribunal, condiţii care trebuie îndeplinite până la momentul depunerii dosarului de înscriere şi dovedite cu adeverinţe; are experienţă practică relevantă în sistemul judiciar românesc, îndeosebi în domeniul urmăririi penale a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori a infracţiunilor în domeniul fiscal sau vamal; cunoaşte în mod satisfăcător limba engleză, limba de lucru pentru activităţile operaţionale şi administrative ale EPPO.

Persoanele interesate îşi pot depune candidatura, în format electronic, la adresa de email [email protected] până la data de 30 iunie, ora 12,00.

Procedura de selecţie se va desfăşura după următorul calendar orientativ:

  • verificarea de către Comisia de selecţie a îndeplinirii de către candidaţii înscrişi a condiţiilor de participare la interviu – 4 iulie;
  • afişarea listei candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la interviu – 4 iulie;
  • interviul în faţa Comisiei de selecţie – 5 – 7 iulie;
  • afişarea rezultatelor selecţiei – 10 – 11 iulie;
  • transmiterea listei candidaţilor pentru funcţia de procuror european delegat procurorului-şef european – 11 iulie.

Interviul se va desfăşura la sediul Ministerului Justiţiei şi se va transmite în direct, audio-video, pe pagina de internet a MJ. Interviul va avea loc în limba română, însă vor fi adresate şi întrebări în limba engleză, la care candidaţii vor trebui să răspundă în engleză.

„Evaluarea candidaţilor se face pe baza aspectelor relevante rezultate din susţinerea interviului, din analiza documentelor depuse de către candidat cu privire la experienţa practică relevantă în sistemul juridic românesc, îndeosebi în domeniul urmăririi penale a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori a infracţiunilor în domeniul fiscal sau vamal, precum şi a altor aspecte verificabile rezultate din activitatea sa profesională. La finalizarea interviurilor, Comisia va selecta candidaţii pentru ocuparea a 9 posturi de procurori europeni delegaţi în România. Lista candidaturilor va fi comunicată procurorului-şef european”, precizează MJ.

Data începerii activităţii în calitate de procuror european delegat în România va fi cea stabilită ca urmare a procedurilor specifice în cadrul EPPO.