Ministerul Familiei plătește chirie de 500.000 de euro anual pentru sediu după ce a refuzat ofertele RAAPPS – Presshub

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Gabriela Firea, a închiriat un etaj întreg la World Trade Center București, vis-a-vis de Romexpo, și plătește o chirie de peste 500.000 de euro pe an, scrie publicația PressHub. Banii vin de la bugetul public. World Trade Center București e deținut de grupul Accord.

Deocamdată, în noul sediu s-au mutat doar angajații ministerului. Deși i-a fost amenajat și Gabrielei Firea un birou, aceasta a decis să rămână deocamdată la biroul pe care l-a primit la Palatul Victoria când a devenit ministru, potrivit surselor PRESShub.

Ministerul Familiei, gândit special pentru ca și Gabriela Firea să primească o funcție ministerială, trebuia să arată în teorie ca cel din Germania, iar în practică ca cel din Ungaria. Principalul rezultat obținut până acum de instituție este acela că au fost create 677 de noi posturi de la buget, din care s-au ocupat până în decembrie anul trecut 481.

La acestea, se adaugă 393 de posturi ale unor instituții finanțate integral de la bugetul de stat, aflate în subordinea ministerului, și alte 284 în instituții finanțate din venituri proprii și subvenții. În total, mult peste 1.000 de posturi.

Surse PRESShub susțin că RA-APPS i-a propus fostului primar general al Capitalei mai multe variante pentru de sediu, dar toate au fost refuzate. Printre acestea și fostul sediu al Ambasadei SUA, de pe strada Batiștei nr. 13, în Casa Nicolae Filipescu, care are o suprafață de 2.500 metri pătrați și o grădină de 2.000 de metri pătrați, în jurul unei fântâni arteziane.

După refuzul Gabrielei Firea, Palatul Maurice Blank a ajuns la Prefectura Bucureștiului, condusă de Toni Greblă.