Ministerul Apărării: Navă sub pavilionul Moldovei, lovită în Marea Neagră

Ministerul Apărării anunţă oficial, vineri, că o navă sub pavilion Republica Moldova a fost lovită în Marea Neagră.

”Referitor la informaţiile despre o navă lovită recent în Marea Neagră, din informaţiile primite până la această oră, nava este sub pavilion Republica Moldova”, a transmis, vineri, Ministerul Apărării.

Nava a fost lovită în apele neutre ale Mării Negre. Tot echipajul e format din marinari ruși, potrivit guvernului de la Chişinău.

Nava MILLENIAL SPIRIT IMO Nr. 7392610 (nava de tip Chemical Tanker) a fost lovită de un obuz a cărui proveniență nu se cunoaște. La bordul navei a izbucnit un incendiu, echipamentele și bărcile de salvare au fost distruse, echipajul navei a părăsit nava echipați doar cu veste de salvare.

Navele din apropiere i-au salvat pe membrii echipajului.

 » Aflați mai multe informații aici.