Mihail Albișteanu (AUR), semnal de alarmă: Sănătatea și educația se îndreaptă într-o direcția greșită

Deputatul AUR Mihail Albișteanu avertizează asupra direcției greșite înspre care se îndreaptă România sub guvernarea PSD-PNL. Prezent în studioul BZI LIVE, alături de președintele CNC al AUR, Claudiu Târziu, Albișteanu a afirmat că doi piloni de bază ai societății românești – sănătatea și educația – au nevoie de măsuri speciale pentru a fi consolidați.

În ceea ce privește educația, Mihail Albișteanu a subliniat că noile legile ale educației sunt dezastruoase și ar putea avea drept consecințe faptul că elevii vor fi educați în spiritul unor valori străine de cultura noastră- prevederile din aceste legi sunt formulate ambiguu, „lăsând mult loc de interpretare, inclusiv în ceea ce privește ea mult discutata educație sexuală și implicarea posibilă a unor ONG-uri în actul de predare al acestei materii”.

În plus, o altă problemă specifică învățământului românesc este slaba pregătire a profesorilor din sistem. Lipsa de resurse și salarii foarte mici îi descurajează pe cei mai pregătiți să rămână la catedră.

Nici sistemul medical nu se află într-o situație mai bună și acest lucru se confirmă zilnic – oamenii din toate colțurile țării au mare nevoie de acces la servicii medicale. Așa se explică succesul campaniei AUR – Caravana sănătății – care le oferă posibilitatea românilor fără mijloacele necesară să beneficieze de investigații medicale gratuite.

„Încercăm să fim în legătură permanentă cu locuitorii județului Iași. Am fost recent în Roșcani, una din localitățile izolate – oamenii au așteptat să facă analize, să-i vadă un medic, în ciuda faptului că ploua torențial”, a precizat Mihail Albișteanu. Acesta a reiterat că prin intermediul acestei inițiative, românii au acces la servicii medicale gratuite (oftalmologie, stomatologie, ecografii, analize de sânge). „Toate aparatele sunt ultraperformante, iar medicii și asistenții sunt voluntari”, a mai spus deputatul.