Michel Lemaire (Luxemburg), în cadrul conferinței de la București: „Nimeni nu știe cum va evolua moneda euro în următoarele decenii, cu toate acestea stângiștii vor să ne lipsească de dreptul nostru de a lua decizii pe plan național în chestiunile de ordin monetar.”

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat conferința internațională „Supremația constituțiilor naționale asupra deciziilor luate de birocrația Europeană” care a avut ca invitați 70 de parlamentari, europarlamentari și experți din 22 de state europene.

La această conferință a fost invitat Michel Lemaire, președinte al Organizației de Tineret al partidului de Alternativă Democratică a reformelor din Luxemburg, care consideră că în viitor Luxemburg-ul ar putea renunța la drepturile sale în favoarea Uniunii Europene. Acesta a luat cuvântul în cadrul panelului despre ”Suveranitatea Națiunilor din UE”.
„Vorbesc ca președinte al Organizației de Tineret al partidului de Alternativă Democratică a reformelor din Luxemburg. Suntem la un punct de cotitură, în momentul în care vă vorbesc, Luxemburg-ul votează pentru o nouă constituție. Acolo se întâmplă ceva scandalos, este greșit din multe puncte de vedere, condamnabil, neechitabil și nedemocratic. La ultimele alegeri parlamentare, în 2018, cele patru mari partide și anume: liberalii, socialiștii, partidul verde și partidul creștin socialist le-au promis luxemburghezilor că vor putea alege referendumul pentru o nouă constituție. Constatăm astăzi, că cele patru partide și-au încălcat această promisiune. Luxemburghezii nu vor putea să își exprime cuvântul, cele patru partide decid în spatele ușilor închise cu privire la cea mai importantă lege a țării. Cu noua constituție, țara noastră cedează din ce în ce mai multe drepturi suverane în favoarea Uniunii Europene. În viitor Luxemburg-ul ar putea renunța la drepturile sale în favoarea Uniunii Europene fără limită de timp în conformitatea cu noul text. În felul acesta croim calea pentru a ajunge la o Europă Federală. Până acum demnitarii din Luxemburg depuneau jurământ în fața marelui Duce, de exemplu.”

Michel Lemaire susține că partidele de stânga vor să slăbească monarhia.
„Acest jurământ care ne este atât de drag este condamnat și el, partidele de stânga vor să slăbească monarhia și guvernul compus din verzi, liberali și socialiști ar dori să capete control asupra monarhiei și să aibă dreptul de a da jos monarhul dacă acest lucru nu le convine politic. Mai este vorba și de uniunea monetară în cadrul Uniunii Europene. Frumoasa propoziție din vechea constituției care spune că „avem dreptul să ne emitem proprii bani”, va fi eliminată și ea. Nimeni nu știe cum va evolua moneda euro în următoarele decenii, cu toate acestea stângiștii vor să ne lipsească de dreptul nostru de a lua decizii pe plan național în chestiunile de ordin monetar.”