„Medicii și spitalele primesc mai mulți bani dacă raportează decese provocate de COVID”. Trump acuză raportările „pe dos” ale morților din SUA

Președintele Donald Trump a susținut sâmbătă că sistemul de raportare a coronavirusului SUA este „puțin pe dos” și că spitalele raportează în exces decesele cauzate de covid-19, informează AP.

Într-un miting de campanie desfășurat la Wisconsin, Trump a afirmat că medicii și spitalele primesc mai mulți bani dacă raportează decese provocate de COVID, chiar dacă nu există dovezi în acest sens, iar experții consideră că cifrele sunt supra-raportate.

„Dacă cineva suferă de inimă și este aproape de moarte, și chiar dacă nu e aproape de moarte, dar se infectează cu COVID, în SUA este trecut la COVID. Alte țări nu fac asta. Vom începe să ne uităm la aceste lucruri pentru că sunt cam pe dos”, a spus președintele american.

Președintele le-a spus suporterilor din Wisconsin care a fost tratamentul-minune care l-a pus pe picioare, în urma infectării cu coronavirus, și care vrea să fie disponibil tuturor americanilor.

„Mi-au dat Regeneron și m-am trezit a doua zi simțindu-mă ca Superman! ”, a adăugat președintele american.

Așa cum ActiveNews relata la începutul lunii, când Trump a fost internat, medicul Casei Albe preciza că președintele SUA urma un tratament cu o doză de 8-grame de Regeneron cu anticorpi policlonali cât și zinc, vitamina D, famotidină, melatonină și o aspirină zilnic.  Tratamentul relevat de Comandantul Conley ne-a adus aminte de recomandările pentru prevenirea și tratarea infecției cu Coronavirus făcute chiar la ActiveNews de cunoscutul bioetician Virgiliu Gheorghe.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro