Medici și asistenți din Danemarca au venit în România pentru a ajuta în criza Covid

O echipă de medici și asistenți din Danemarca a ajuns în noaptea de miercuri spre joi în România. Specialiștii danezi vor lucra la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș.

De altfel,” Prima echipă medicală de sprijin sub coordonarea Mecanismului European de Protecție Civilă și a Agenției Daneze pentru Managementul Situațiilor de Urgență (DEMA)  care a ajuns în România este formată din doi medici și cinci asistenti specializați în Terapie intensivă, însoțiți de ofiteri din cadrul DEMA, iar joi vor sosi în țară încă un medic și un asistent.

La 11 zile se va face schimbul cu o nouă echipă, astfel încât prezența specialiștilor din Danemarca va continua timp de trei săptămâni.
Echipa va lucra în cadrul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, permițând astfel creșterea capacității din cadrul secției de Terapie intensivă”, a anunțat șeful DSU, Raed Arafat.
De altfel, acesta nu este primul ajutor medical venit din partea Danemarcei.
În data de 16 octombrie din acest an, 15 ventilatoare şi 8 concentratoare de oxigen necesare pentru tratarea bolnavilor Covid, au fost oferite de Danemarca, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă. Ele au ajuns la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani.
În opinia sa, „Sprijinul care a venit din partea Danemarcei este exact pe componentele de care avem nevoie – concentratoarele ne cresc numărul paturilor cu oxigen. Cu siguranţă, până în seara asta o să se ştie unde pleacă donaţia respectivă, deci nu va sta în depozit. Ventilatoarele de transport vor veni în sprijinul nostru pentru transport, dar ele pot fi folosite temporar şi în Unităţile de Primiri Urgenţe. Astfel de dotări ne ajută să creştem capacitatea de management al pacienţilor respectivi”, a declarat atunci Raed Arafat.

 » Aflați mai multe informații aici.