Măsurile pe care vrea Guvernul să le ia ca să facă economii. Una îl lasă fără bani pe premier. Ciucă: E o problemă personală

Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care conține măsuri prin care se speră că vor fi făcute economii la buget.

Printre măsuri se numără stoparea angajărilor la stat, interzicerea achiziției de mașini și mobilă și a cumulului pensie-salariu. De asemenea, apare interdicția de a face parte din două sau mai multe consilii de administrație.

„De la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, inclusiv activităților finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă acestea, li se interzice achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme, (…) mobilier și aparatură birotică. Asigurarea necesităților de bunuri prevăzute la alin. (1) se va putea face numai prin redistribuiri din cadrul aceleiași instituții sau de la alte instituții publice”, potrivit proiectului consultat de Mediafax.