Mărturia unei românce blocată în Gaza: ‘Unde să ne ducem dacă toate clădirile înalte nu mai sunt?’

O româncă din Fâșia Gaza, Elena Halalul, a declarat vineri la Antena 3 că nu are cum să plece din zonă, că nu a primit ajutor de la autoritățile române și că în zonă sunt mai mulți cetățeni români.


Zona este supusă unor bombardamente intense ale Israelului care i-a îndemnat pe civili să se adăpostească pentru a nu fi prinși în conflictul cu Hamas.

„Nu știm unde să ne ducem, toate blocurile înalte care erau, blocurile cu 12-13 etaje, nu mai este nimic. Mai sunt doar câteva case, pe ici, pe colo. Nu a mai rămas nimic”, a declarat românca.

Elena Halalu spune că românii nu știu ce ar trebui să facă în continuare.

„Nimeni nu a luat legătura cu noi. S-a produs un haos total. Ambasada nu ne-a scris niciun cuvânt de dimineață. Nimic, nimic, nimic. Nu știm unde să ne ducem. Am primit mesaje pe telefon de la românii care au reușit să prindă puțin internet sau să aibă baterie. Deja sunt zile de când nu avem lumină. Internetul și rețelele de telefonie sunt dărâmate. Foarte greu ținem legătura între noi”, a povestit femeia.

„Am scris de dimineață la ambasadă și nu ne-a scris niciun cuvânt. Sunt bombardamente, nu înțeleg de ce Crucea Roșie și românii nu s-a organizat să ne scoată de aici. Eu ce treabă am cu Hamas-ul? Eu sunt cetățean român și am solicitat statului să ne ajute să ieșim de aici, suntem foarte mulți români”, a continuat aceasta.

„Nu mai sunt provizii, suntem terminați psihic, nu am dormit de aproape o săptămână, vrem doar să ieșim de aici”, a mai declarat românca la Antena 3.