Marius Lulea: prin e-factura statul validează automat facturi pentru servicii neefectuate sau efectuate necorespunzător
Statul român, prin incompetența celor de la PSD și PNL, a creat un haos total cu sistemul e-Factura. Deși ar trebui să asigure transparență și corectitudine, acest sistem nu funcționează corect. Facturile se trimit și sunt validate automat, fără a fi verificate dacă sunt reale sau conforme cu contractul. În mod normal, ar trebui respinse sau modificate, dar actualul sistem le aprobă oricum, generând automat taxele aferente.
Acest haos birocratic lovește direct în firme, care se trezesc cu taxe de plată pentru facturi care nu sunt în regulă. În loc să ajute, e-Factura complică și mai mult situația pentru antreprenori. Incompetența și nepăsarea celor de la PSD și PNL au transformat un sistem care trebuia să simplifice lucrurile într-un coșmar pentru mediul de afaceri.
AUR se luptă pentru modificarea acestui sistem defectuos, însă majoritatea parlamentară toxică blochează orice încercare de reformă, menținând firmele într-o capcană fiscală periculoasă.