Marius Lulea (AUR): Parlamentul nu mai face legi. Este o simplă anexă a Guvernului

Parlamentul nu mai face legi. Este o simplă anexă a Guvernului, care validează ordonanțele de urgență emise de către guvernul României, afirmă vicepreședintele AUR Marius Lulea.

Lulea a explicat că în prima sesiune parlamentară din acest an nu s-au adoptat legi care să răspundă unor nevoi reale, ci s-au depus doar modificări minore, de câte un articol.

„Astăzi parlamentul nu mai face legi, de la începutul acestei sesiuni parlamentare nu s-a făcut nici o lege completă, se depun doar modificări minore de legi – câte un articol. Fiecare debitează prin parlament ce visează acasă.

Marea majoritatea a documentelor aprobate, undeva la 70%, reprezintă ordonanțe de urgență a guvernului. Rolul parlamentarilor este invalidat de guvernare în abuz prin ordonanțe de urgență. Aceste documente ar trebui depuse prin parlament și să fie votate înainte de aplicare și nu după.

Guvernarea prin OUG anulează rolul principal al parlamentului, acela de a legifera. Instituțiile statului își încalcă reciproc răspunderile, responsabilitățile”.

Totodată, vicepreședintele AUR a mai spus că nu există guvernare în interesul românilor, dovadă fiind faptul că orice proiect de lege bun este respins de partidele sistemului – PSD, PNL, USR, UDMR.

„AUR a depus cele mai multe proiecte de lege dacă ar fi să ne raportăm la numărul de parlamentari. Cu toate acestea legile bune depuse de către AUR sunt anulate de către partidele puterii,” a subliniat Marius Lulea.