Marius Budăi: Abia de la 1 iulie 2022 îşi propun mărirea alocaţiilor

Deputatul PSD Marius Budăi a declarat marţi că în şedinţa conducerii partidului se va decide dacă va fi atacat la Curtea Constituţională proiectul de lege prin care se amână majorarea alocaţiilor pentru copii.

„Abia de la 1 iulie 2022 îşi propun mărirea alocaţiilor (cei din coaliţia de guvernare – n.r.). Nu mai am încredere, pentru că premierul Cîţu ne-a spus foarte clar că ce spune în campania electorală nu mai e valabil la guvernare. Am propus de ieri (luni – n.r.) conducerii partidului ca în prima şedinţă a forului de conducere a partidului să fie supusă spre aprobare atacarea acestei legi la Curtea Constituţională şi când vom avea aprobarea în Consiliul Politic sau în Biroul Politic al partidului vom face anunţul oficial. Am discutat ieri cu prim-vicepreşedintele partidului, Sorin Grindeanu, cu preşedintele Marcel Ciolacu şi au fost de acord să introducă pe ordinea de zi a primei şedinţe acest aspect”, a spus Budăi, la Palatul Parlamentului.

El a amintit că PSD va depune, în această săptămână, la Parlament, un proiect de lege prin care alocaţiile pentru copii vor fi majorate la nivelul adoptat în 2020, respectiv de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi de la 427 lei la 600 lei pentru copiii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilităţi.

Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte marţi, iar principalele subiecte de pe ordinea de zi sunt calendarul pentru depunerea moţiunii de cenzură şi a moţiunii simple împotriva ministrului Cristian Ghinea şi strategia de campanie electorală pentru alegerile locale parţiale care vor avea loc la finalul acestei luni.