Marea fugă din Paris, de teama carantinei. La ieșirea din oraș s-au format cozi uriașe de mașini, gările și autogările sunt sufocate –
Franța a intrat în carantină totală. Înainte de acest moment, mii de oameni au fugit pur și simplu din capitala Paris, către zonele de țară, unde speră să poată suporta mai ușor perioada de închidere.
CITEȘTE ȘI: Accidente în vestul țării: o mașină a intrat într-un parapet, alta s-a răsturnat cu roțile în sus
În aceste condiții, la ieșirea din Paris s-au format cozi uriașe de mașini, iar gările și autogările au fost pline de oameni.
Pe de altă parte, câteva sute de persoane au ieșit pe străzile metropolei pentru a protesta față de reîntoarcerea la carantină, iar magazinele au fost asaltate de către cei care rămân în oraș.
În Franța au fost anunțate aproape 48.000 de noi cazuri în 24 de ore. Asta după ce in 25 octombrie au fost anunțate peste 52.000 de infectări.
În urmă cu două zile, președintele Emmanuel Macron a anunțat carantină totală, începând de vineri. Afacerile non-esențiale vor fi închise, dar școlile vor rămâne deschise timp de patru săptămâni.
Oamenii vor avea voie să iasă din casă pentru achiziționarea de bunuri esenţiale, să meargă la medic sau să facă ora zilnică de mişcare în aer liber.
„Virusul circulă în Franța cu o viteză pe care nici cele mai pesimiste prognoze nu au anticipat-o. Spre deosebire de primul val, toate regiunile se află acum pe pragul de alertă. (…) Responsabilitatea mea este de a-i proteja pe toți francezii, în ciuda polemicilor, în ciuda dificultății deciziilor care trebuie luate. Îmi asum pe deplin”, a spus președintele francez, adăugând că al doilea val „va fi mai greu, mai letal decât primul”.
El a precizat că situaţia epidemică va fi evaluată la fiecare două săptămâni.