Marea Britanie intră în lockdown pentru 30 de zile, dar nu închide școlile. Boris Johnson: „Prioritatea noastră este să păstrăm şcolile deschise. Şcolile sunt cel mai bun loc în care trebuie să fie copiii”

Primul ministru britanic, Boris Johnson, a anunţat carantină națională pentru Marea Britanie, după ce s-a depăşit un milion de cazuri Covid-19. Măsura ar urma să intre în vigoare din 2 noiembrie şi va fi activă pentru 30 de zile, conform observatornews.ro.

Boris Johnson: „Niciun prim-ministru responsabil nu poate ignora mesajul transmis de aceste cifre. Nimeni nu vrea să ia aceste măsuri nicăieri, dar dacă nu vom lua atitudine vom vedea mai multe decese decât în aprilie. Vreau să mulţumesc milioanelor de oameni care au respectat aceste măsuri atâta timp. Trebuie să fim umili în faţa naturii. Virusul se răspândeşte mai repede decât în cel mai rău scenariu al nostru”.

Boris Johnson: „Prioritatea noastră este să păstrăm şcolile deschise. Şcolile sunt cel mai bun loc în care trebuie să fie copiii”

Noul lockdown presupune ca toate magazinele neesențiale, dar şi toată industria ospitalității să se închidă timp de o lună. Însă, spre deosebire de restricțiile din primăvară, școlile vor rămâne deschise. În plus, sunt vizate și restricții de călătorie.

CITEȘTE ȘI: Actorul Sir Sean Connery a murit la vârsta de 90 de ani

Decizia care intră în vigoare de joi și va dura până pe 2 decembrie, vine în contextul în care, Marea Britanie a trecut de un milion de cazuri de Covid-19.

Potrivit ultimelor rapoarte, Marea Britanie ar putea avea un număr mult mai mare de decese decât cele din timpul primului val.

Foto: Sky News