Marea Britanie a ieșit oficial din UE la miezul nopții. Noi condiţii de călătorie, studii, muncă de la 1 ianuarie

După 48 de ani de apartenenţă la blocul comunitar, Regatul Unit a devenit ţară terţă. Aceasta înseamnă că vor interveni schimbări legate de călătorie, muncă, studiu, comerţ şi alte domenii în relaţiile cu ţările membre ale blocului comunitar.

Londra a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie. În perioada de tranziţie care a urmat Regatul Unit a continuat să aplice regulile blocului comunitar, dar fără să participe la procesul decizional al UE, timp în care Londra şi Bruxellesul au negociat relaţia lor viitoare.

Pe ultima sută de metri cele două părţi au agreat un acord comercial, ce presupune că, începând cu ora 23:00 GMT din ziua de 31 decembrie, când Regatul Unit părăseşte piaţa unică europeană şi uniunea vamală, nu vor fi impuse tarife asupra circulaţiei mărfurilor originare din UE sau Regatul Unit, amintește Agerpres.

Mai exact, acordul de retragere a Marii Britanii din UE a intrat în vigoare pe 1 februarie 2020. Acordul comercial post-brexit a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021, de când Regatul Unit este stat terţ pentru ţările din Blocul Comunitar.