Maraton de vaccinare in Cluj Napoca pe data de 14 – 17 mai

Cluj-Napoca, cu vârsta de peste 16 ani, dar şi cei din alte localităţi se vor putea vaccina cu serul Pfizer BioNTech, fără programare, în cadrul centrului de vaccinare care va fi amenajat la Sala Polivalentă BT Arena.

„Imunizarea prin vaccinare salvează milioane de vieţi în fiecare an şi este recunoscută pe scară largă drept una dintre cele mai reuşite măsuri de prevenţie pentru păstrarea sănătăţii. Cu atât mai mult, în aceste vremuri complicate, noi, în calitate de promotori ai sănătăţii, ne considerăm responsabili de informarea corectă şi mijlocirea accesului populaţiei la vaccinul anti-COVID-19. Prin acest maraton, vom putea veni în sprijinul populaţiei care îşi doreşte să revină la viaţa de dinainte de pandemie şi, totodată, îi vom putea mobiliza pe cei indecişi şi le vom oferi acces celor care nu au avut posibilitatea să se programeze prin metodele puse la dispoziţie până acum”, spune prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

Pe lângă instituţiile administrative locale şi judeţene, parteneri în această iniţiativă vor mai fi spitalele universitare din Cluj-Napoca, Colegiul Medicilor Cluj şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – filiala Cluj.

„Fiind un eveniment de mare anvergură, în care se vor investi resurse umane, materiale şi logistice însemnate, ne bucurăm de susţinerea oferită de autorităţile locale şi judeţene şi orice formă de sprijin va fi bine-venită şi foarte apreciată. Sperăm că astfel vom putea oferi un exemplu şi pentru alte oraşe din ţară şi vom contribui cu succes la stoparea pandemiei care ne-a afectat vieţile de mai bine de un an de zile”, a mai precizat rectorul UMF