Maia Sandu, printre liderii străini în care ucrainenii au mare încredere

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este pe locul șase în topul celor mai de încredere lideri străini pentru ucraineni, cu 50,4%, aceștia având mai multă încredere în șefa statului decât în anul precedent.

Cel puțin asta arată datele unui sondaj al New Europe Center. Pe locul întâi, se poziționează președintele Poloniei, Andrzej Duda, care a câștigat opinia publică din Ucraina pentru al doilea an consecutiv – 87% dintre cetățeni au încredere în el, transmite TV8.md.

Președintele SUA Joe Biden (79%) și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, (73%) ocupă locul al doilea, respectiv al treilea.

În general, se înregistrează o creștere semnificativă a încrederii pentru liderii străini față de 2021. În același timp, se poate presupune că primii trei lideri ar putea fi ușor întrecuți de fostul premier britanic Boris Johnson, pe care ucrainenii îl respectă foarte mult.

Este de remarcat, însă, că noul șef al guvernului britanic, Rishi Sunak, se află pe locul patru – 64% dintre ucraineni au încredere în el. „Aceste date pot indica faptul că ucrainenii sunt conștienți de faptul că sprijinul pentru Ucraina în fața unei invazii la scară largă este oferit de state, și nu personal de liderii lor. Prin urmare, Regatul Unit va rămâne un prieten al Ucrainei, indiferent de cine conduce guvernul”.

Putin și Lukașenko sunt liderii străini în care ucrainenii nu au încredere pentru al doilea an consecutiv – 97% și 94% dintre respondenți. O mare parte dintre ucraineni nu au, de asemenea, încredere în Xi Jinping, președintele Chinei (73%) și prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban (69%) – comparativ cu 2021, neîncrederea față de acești lideri s-a triplat.