MAI se JUDECĂ cu Primăria MURFATLAR pentru o platformă de gunoi

Ministerul Apărării Naționale a dat în judecată Primăria Murfatlar pentru a elibera un spațiu din apropierea unității militare 01378 Murfatlar ce este ocupat abuziv. Mai exact, mărul discordiei ar fi o platformă de gunoi lipită de gardul unității.

Pe rolul Judecătoriei Constanța s-a aflat soluționarea cererii având ca obiect o revendicare imobiliară, cerere formulată de către Ministerul Apărării Naționale U.M. 01378 Murfatlar în contradictoriu cu orașul Mulfatlar, prin primar. Mai exact, Unitatea Militară a dorit să intre în deplină posesie și administrare a porțiunii de 25 m.p. din terenul proprietate publică a statului aflat în administrarea M.A p.N., cazarma 3336, respectiv să lase terenul liber de orice sarcini și să îl aducă la starea inițială prin dezafectarea și mutarea platformei de gunoi amplasată pe teren. Aceștia au demonstrat că terenul este organizat pe mai multe incinte, între care și incinta 1, iar urmare a controalelor efectuate, s-a constatat că pe acest teren primăria a amplasat o ghenă de gunoi, ocupând astfel fără titlu o suprafață de teren de 25 m.p.

Unitatea Militară vrea desființarea ghenei. Primăria nu dă doi bani

Ministerul Apărării Naționale U.M. 01378 Murfatlar a solicitat primăriei dezafectarea și mutarea platformei de gunoi, amplasată pe colțul de Sud- Est al cazărmii, însă acesta nu a dat curs solicitării, astfel fiindu-i în prezent inaccesibil atributul dispoziției cu privire la acest bun imobil.

A mai arătat că pentru stabilirea contravalorii folosinței terenului proprietate publică a statului s-a efectuat raportul de evaluare din care a rezultat că, raportat la suprafața de teren ocupată, se percepe o chirie de 2,08 lei/mp/lună în acea zonă, respectiv 41,6 lei/lună, iar pentru perioada decembrie 2017 – septembrie 2018 primăria trebuie să datoreze suma de 416 lei. Trebuie să menționăm faptul că proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

Primăria nu deține niciun act

Primăria Murfatlar nu deține un titlu de proprietate valabil de care să se prevaleze pentru justificarea calității sale de proprietar, atât timp cât intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară s-a efectuat în favoarea Statului Român.

Ce a hotărât instanța?

Instanța a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de Ministerul Apărării Naționale prin U.M. 01783 Murfatlar, în contradictoriu cu orașul Murfatlar, prin primar. Astfel, instanța a decis obligarea Primăriei Murfatlar să lase în deplină proprietate și liniștită posesie, în domeniul public al Statului Român și în administrarea unității militare, imobilul teren intravilan în suprafață totală de 9.000 m.p. din acte și 2.963 m.p. din măsurători, situat în localitatea Murfatlar.

Diana BERECHET