Mai puține mașini produse în România în 2021. Care este motivul

Criza de semiconductori din pandemie își spune cuvântul și pe piața auto din România.
Producţia naţională de autoturisme a ajuns, în primele 11 luni ale anului, la 379.952 de unităţi, în scădere cu 6,12% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, când numărul unităţilor produse a fost de 404.699, arată datele publicate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

La nivelul lunii noiembrie a acestui au fost produse, în România, 46.773 de autoturisme, cu aproape 3% mai puţine decât în intervalul similar din anul anterior (48.208 unităţi). Din totalul înregistrat în noiembrie, 25.880 de unităţi au fost produse în uzina Dacia de la Mioveni, iar 20.893 de unităţi la uzina Ford de la Craiova.

Potrivit sursei citate, din ianuarie şi până la finele lunii noiembrie 2021, volumul producţiei de autoturisme s-a ridicat la 379.952 unităţi, dintre care 233.984 de exemplare Dacia şi 145.968 exemplare Ford.

Înmatriculările sunt și ele mai puține
Statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), publicată săptămâna trecută, arată că înmatriculările de autovehicule au scăzut în România, cu 10,8%, în luna noiembrie a acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, marjă în care autoturismele electrice au consemnat o dublare a înregistrărilor, iar Dacia Spring, primul model „verde” al producătorului auto de la Mioveni, a devenit lider pe acest segment.

Pe piaţa naţională, clasamentul pe mărci (la autoturisme + autovehicule comerciale), după 11 luni din 2021, este condus de Dacia (33.250 unităţi), urmată de Ford (10.714), Renault (8.879), Toyota (8.863), Hyundai (8.442), Volkswagen (8.427), Skoda (7.340), Mercedes Benz (6.474), Suzuki (4.171) şi Peugeot (3.586).

În acelaşi timp, autoturismele (care reprezintă aproximativ 82% din total) au înregistrat, în luna noiembrie 2021, un volum de 11.358 unităţi, cu 13,6% mai puţin decât în luna similară din 2020.

 » Aflați mai multe informații aici.