MAE chinez: China respectă ”suveranitatea şi integritatea teritorială a tuturor statelor”

China respectă ”suveranitatea şi integritatea teritorială a tuturor statelor”, iar SUA ”ar trebui ia măsuri concrete pentru a rezolva problema din Ucraina, mai degrabă decât să alimenteze conflictul şi să îl transfere către alţii” a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, Zhao Lijian, într-o conferinţă de presă la Beijing, înainte de convorbirea telefonică dintre preşedintele Xi Jinping şi omologul său american, Joe Biden, conform CNN.

”China susţine întotdeauna respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a tuturor statelor, respectând obiectivele şi principiile Cartei ONU, acordând importanţă preocupărilor legitime de securitate ale tuturor statelor, sprijinind toate eforturile care conduc la soluţionarea paşnică a crizei şi promovând negocierile de pace şi relaxarea situaţiei umanitare”, a spus Zhao.

”Poziţia Chinei este legitimă, corectă, obiectivă şi incontestabilă”, a subliniat el.

”Unii oameni din SUA au răspândit dezinformare pentru a calomnia şi a pune presiune asupra Chinei, o atitudine extrem de iresponsabilă şi nu va ajuta la rezolvarea problemei. China se opune ferm şi nu va accepta niciodată acest lucru”, a mai spus oficialul chinez.

”SUA ar trebui să reflecteze serios asupra rolului său în criza ucraineană, să-şi asume responsabilităţile cuvenite şi să ia măsuri concrete pentru a uşura situaţia şi a rezolva problema, mai degrabă decât să alimenteze conflictul şi să îl transfere către alţii”, a continuat el.

Zhao a precizat că Ucraina are nevoie de hrană mai degrabă decât de arme, iar faptul că SUA trimit asistenţă militară în ţară nu va aduce pacea.

Declaraţiile oficialului chinez vin înainte de convorbirea telefonică dintre preşedintele american Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping, programată vineri, care se aşteaptă să se concentreze asupra invaziei Rusiei în Ucraina.

În ceea ce priveşte relaţiile dintre China şi Rusia, China a promovat ”parteneriatul fără limite” în urma unei întâlniri oficiale din luna februarie între preşedintele Xi Jinping şi omologul său rus, Vladimir Putin.

Oficialii americani cred că Rusia a cerut Chinei sprijin militar şi economic pentru purta războiul neprovocat în Ucraina şi că Beijingul şi-a arătat disponibilitatea de a ajuta Moscova. Atât Rusia, cât şi China au negat dezminţit acuzaţiile.

Sursa foto: FT