‘M-au împins de burtă să iasă copilul!’. O mamă îi acuză pe medici de moartea violentă a bebeluşului său

Sunt mai multe anchete penale şi administrative la Satu Mare şi la Oradea, după moartea violentă a unui copil nou-născut. Bebeluşul s-a născut la Satu Mare, dar pentru că avea probleme grave de sănătate, a fost transferat a doua zi cu elicopterul la Oradea.


Acolo, după ce a fost supus fără succes tratamentelor de la Terapie Intensivă, a încetat din viaţă. Părinţii acuză medicii din Satu Mare de moartea copilului şi cer dreptate pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete.

Trei medici, o asistentă medicală şi o moaşă sunt acuzaţi de ucidere din culpă, după ce un copil a suferit fracturi craniene şi hemoragie cerebrală la naştere. Femeia însărcinată în 40 de săptămâni, cu sarcină normală, venise să nască la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare.

„Au fost încă două asistente acolo şi o moaşă. Tot m-au împins de burtă să iasă copilul, dar fără rezultat. După, doamna doctor a zis să împing iar cu toată puterea mea, am împins şi a ieşit băieţelul”, a declarat Maria Magdalena Horvath, mama copilului, potrivit Antena3 CNN.

Mama spune că medicul care a asistat-o a încercat de mai multe ori rotaţia manuală a fătului, dar fără rezultat. De aici încolo, începe tragedia. Copilul nu avea oxigen şi a primit de la medicul neonatolog un scor foarte mic. La scurt timp, a fost dus cu elicopterul la Oradea. De acolo, tatăl a fost anunţat că bebeluşul a murit.

„A fost ca un film horror. Suntem tineri şi trebuiau să fie cele mai frumoase clipe din viaţa noastră, dar deşi am făcut tot ce ne-a stat în putinţă au fost cele mai urâte momente”, a explicat Daniel Ablonczy, tatăl copilului.

Personalul medical a fost anchetat administrativ.

„În urma articolelor apărute în media online, spitalul constituie prin decizie managerială o comisie de analiză şi evaluare a cazului. Concluziile acestei comisii le vom face publice la momentul finalizării anchetei penale”, a precizat psih. Rodica Lohan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare.

Dacă vor fi găsite vinovate, pe lângă răspunderea penală, cadrele medicale ar putea rămâne fără dreptul de a-şi practica profesia.