Ludovic Orban s-a răzgândit: „Nu îi mai iert pe trădătorii din partid. Am ajuns să fiu atacat mai des decât o pagină de Facebook a PSD”
Ludovic Orban, actualul președinte al Partidului Național Liberal, susține că s-a decis în privința trădătorilor din partid. Dacă primul gând a fost să îi ierte pe cei care l-au trădat, în cazul în care câștigă alegerile interne, acum, Ludovic Orban susține că nu îi mai iartă pe cei care fac rău partidului. Orban s-a comparat cu o pagina de Facebook a PSD, unde a ajuns să fie mai des criticat decât aceea.
„Sunt un democrat convins. Pentru mine, unitatea PNL este fundamentală, unitatea este baza pe care putem construi performanţă. Mulţi dintre cei care mă susţin m-au certat. De ce i-ai mai dat lui cutare o şansă, de ce nu l-ai dat afară pe ăla?
De multe ori, am întors şi celălalt obraz atunci când mi s-a dat o palmă sau altceva în obraz (…). Nu mă voi dezbăra de acest bun obicei care pleacă din învăţămintele creştine, dar cu o diferenţă, nu îi voi mai ierta pe cei care fac rău PNL. Pentru că nu mi se pare normal ca pe anumite conturi şi pagini de Facebook ale unor colegi care spun că sunt liberali, eu să fiu atacat mai des decât pe o pagină de Facebook a PSD„, a afirmat Orban.