Lilian Scripnic(AUR): unde erau Rareș Bogdan și Dacian Cioloș când se respingeau banii alocați României?

Cristian Ghinea, ministrul fondurilor europene, a mers la Bruxelles cu un document ce ar fi trebuit să fie programul românesc de redresare și reziliență. Vorbim de vreo 30 de miliarde de euro, deși președințele țării spunea în campania electorală că sunt aproape 80 de miliarde de euro. Documentul prezentat nu a fost acceptat la Bruxelles.

Eu nu mai înțeleg absolut nimic: de ce am ajuns de la 80 de miliarde de euro la doar 30 de miliarde de euro. Înțeleg că Italia a luat aproape 200 de miliarde de euro. Cineva nu îi reprezintă bine pe români și ar trebui să ne întrebăm ale cui interese le apară europarlamentarii români.

Eu mă întreb însă retoric unde erau europarlamentarii români când un ministru român a fost la Bruxelles cu un document important dar nu a fost deloc susținut. Trebuie să înțelegem că aici nu este în joc imaginea politică a lui Cristian Ghinea, aici discutăm de interesul nostru național, vorbim de bani care sunt de drept ai românilor.

Avem acolo europarlamentari importanți precum Rareș Bogdan și Dacian Cioloș și care pare că urmăresc interese străine și nu reprezintă corect România ci impun politica europeană țării noastre.

Noi avem nevoie de patrioți la Bruxelles care să îi apere pe români, noi avem nevoie de autostrăzi, de spitale, de școli, de sisteme de irigat. Cine se opune la toate aceste lucruri de care noi avem nevoie? Poate că ar fi bine ca europalamentarii români să aducă acasă colegii lor de la Bruxelles ca să vadă realitățile de aici, căci noi avem nevoie de alte lucruri și trebuie să ne impunem nevoile ” a declarat Lilian Scripnic, parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor.