Legea pensiilor speciale le strică vacanța parlamentarilor. Ciolacu: „Vom convoca Parlamentul în sesiune extraordinară”
Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat, joi, că Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară, săptămâna viitoare, pentru a modifica legea pensiilor speciale în acord cu obiecţiile CCR.
„Îi solicit Ministrului Justiţiei ca până atunci să formuleze amendamentele contestate de Curte cu privire la pensiile de serviciu ale magistraţilor. Este absolut necesar ca această lege să intre în vigoare cât mai rapid astfel încât România să poată accesa banii europeni din PNRR. Nu ne permitem să pierdem fonduri europene din cauza pensiilor speciale!”, a transmis Marcel Ciolacu, într-o postare pe Facebook, potrivit Agerpres.
Curtea Constituţională a României a decis miercuri să retrimită în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale.
Decizia a fost anunţată de preşedintele CCR, Marian Enache. El a afirmat că legea este constituţională în ansamblul său, dar există şi aspecte de neconstituţionalitate.
„Curtea, într-un cvorum de opt judecători, fiind absent motivat un judecător, a decis că Legea pensiilor de serviciu este constituţională în ansamblul său, dar Curtea a constatat neconstituţionalitatea unor critici intrinseci privind unele dispoziţii ale legii. (…) Ca efect al deciziei, legea se va întoarce în Parlament, pentru a fi pusă de acord cu decizia Curţii, conform articolului 147 alineatul 2 din Constituţie”, a declarat Enache.