Legea 5G a trecut de Camera Deputaților. AUR, singurul partid care s-a opus

Românii au fost trădați încă o dată. PSD și PNL, partidele sistemului corupt, au adoptat pe repede înainte Legea 5G (PLx 428/2021), miercuri, 22 iunie, sub pretextul amenințării cu „infringement”-ul din partea Comisiei Europene. Singurul partid care s-a opus a fost Alianța pentru Unirea Românilor. Camera Deputaţilor este primul for sesizat pe acest proiect de lege, Senatul fiind forul decizional.

Potrivit informațiilor, nu a existat o analiză serioasă înainte supunerii proiectului de lege la vot, ci au fost doar eliminate prevederile declarate neconstituţionale de CCR, între care şi cea potrivit căreia furnizorii de servicii de găzduire electronică aveau obligaţia de a furniza informaţii referitoare la date de trafic, de identificare a abonaţilor sau clienţilor, modalităţi de plată şi istoricul accesărilor.

Deputatul AUR George Badiu dezaprobă modul în care PSD și PNL adoptă acte normative care pot avea consecințe deosebit de grave pentru cetățeni, la presiunea companiilor din domeniul telecomunicațiilor. Interesul românilor este încă o dată mai prejos decât cel al multinaționalelor, care vor să promoveze o tehnologie fără să existe studii de impact.

Legea 5G a fost votată ieri în mare grabă de celelalte partide, la ordinul companiilor telecom. Legea prevede, printre altele, dreptul acestor companii de a-și monta antenele în mod gratuit pe orice teren, așa că s-ar putea să vă treziți că vi se amplasează o antenă în curte și nu puteți să vă opuneți. Chirie nu vor plăti. Primăriile sunt obligate să asigure gratuit toate facilitățile, inclusiv curent electric, pentru funcționarea sistemului 5g.

Deci banii cetățenilor sunt folosiți pentru a asigura profit acestor companii telecom. V-am prezentat doar o mică parte din aberațiile prevăzute de lege. A fost adoptată ieri în Camera Deputaților, în pofida încercărilor noastre de a se corecta prevederile abuzive. Cert este faptul că se accentuează goana după profit, în detrimentul cetățenilor. Ușor-ușor, locuitorii României nu mai ajung să conteze absolut deloc, căci deciziile se iau peste capul lor”, a declarat deputatul AUR George Badiu în acest context.

Sursa: cdep.ro

Iniţial, proiectul privind tehnologia 5G a fost adoptat în 2 martie de Senat, în calitate de cameră decizională, şi a fost contestat la Curtea Constituţională de parlamentari ai USR, ai AUR şi de către Avocatul Poporului, pe motiv că ar fi încălcat unele drepturi şi libertăţi fundamentale, prin posibilitatea ca servicii care activează în domeniul siguranţei naţionale să solicite informaţii prin acces inclusiv la aplicaţii de tip WhatsApp, Telegram.

În 18 mai, Curtea Constituţională a decis că sunt neconstituţionale anumite dispoziţii din lege.