Laura Codruța Kovesi, despre pragul de 50 de mii de euro pentru abuzul în serviciu: Este intenția de a dezincrimina parțial infracțiunea de abuz în funcție. Dacă aceste modificări ar fi adoptate, ar afecta investigațiile EPPO și ar scădea nivelul existent de protecție a intereselor financiare ale UE în România

Șefa Parchetulul European, Laura Codruța Kovesi, a declarat pentru G4Media.ro că impunerea unui prag de 50 de mii de euro pentru ca abuzul în serviciu să fie considerat infracțiune reprezintă o ”intenție de a dezincrimina parțial infracțiunea de abuz în funcție”. ”Dacă aceste modificări ar fi adoptate, ar afecta investigațiile EPPO și ar scădea nivelul existent de protecție a intereselor financiare ale UE în România”, a declarat Kovesi, conform G4Media.ro

”EPPO a fost creat pentru a îmbunătăți nivelul de protecție a intereselor financiare ale UE. Prin urmare, este de datoria mea să reactionez dacă văd evoluții care merg în direcția opusă.

Ceea ce văd în aceste amendamente propuse este intenția de a dezincrimina parțial infracțiunea de abuz în funcție. Dacă aceste modificări ar fi adoptate, ar afecta investigațiile EPPO și ar scădea nivelul existent de protecție a intereselor financiare ale UE în România.

Acesta este motivul pentru care vom urmări cu atenție următorii pași ai procedurii legislative și vom fi pregătiți să aducem această problemă în atenția Comisiei Europene, inclusiv în cadrul mecanismului de condiționare a statului de drept.”

Context

Plenul Senatului a votat miercuri amendamentul pentru introducerea unui prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu, a declarat pentru G4Media Radu Mihail, liderul senatorilor USR. Proiectul merge acum la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

Pragul de 250.000 de lei este aproape identic cu pragul de 200.000 de lei din celebra OUG 13 dată de tandemul Dragnea – Grindeanu în 2017, care a dus la cele mai mari proteste de stradă din ultimele decenii.

Modificările au fost introduse sub formă de amendamente de parlamentarii puterii PSD-PNL-UDMR la un proiect de lege inițiat de guvern în decembrie 2022. Fișa legislativă de pe site-ul Senatului nu indică explicit numele parlamentarilor PSD, PNL și UDMR care au depus amendamentul, ci indică doar că sunt membri Comisiei Juridice din Senat.

Dacă amendamentul Puterii trece de vot, fapta prin care un funcționar public produce cu intenție un prejudiciu mai mic de 250.000 lei nu va mai fi infracțiune. Dacă această prevedere ar fi fost în vigoare, Liviu Dragnea nu ar mai fi fost condamnat.