L O V I T U R Ă. Platforma de gunoi deschisă de PSD în Tunari închisă de primar

Grea lovitură pentru încrengătura interlopă care conduce organizația PSD Ilfov.

Nu o spunem noi ci chiar un fost primar socialist, respectiv primarul orașului Popești-Leordeni. A făcut acest lucru după ce a trecut din barca PSD către Pro România sub pretextul că în Ilfov socialiștii nu mai există. Dar până atunci ce a păzit acest primar?

De altfel, pentru a putea ascunde toate fărădelegile făcute prin județ, socialiștii nu mai participă la alegeri sub sigla proprie ci sub o alianță inventată și inexistentă: ASL.

Conform unei anchete realizate de către recorder.ro mai mulți membri marcanți ai PSD sau apropiați ai organizației Ilfov sunt implicați în schema ilegală prin care o platformă ilegală de selectare a gunoiului a fost deschisă în Tunari.

Primarul în funcție, Neacșu Alexandru, a aplicat o amendă de 100 000 de lei și a început demersurile legale pentru închidere. S-a întâmplat acest lucru în prima săptămână de funcționare.

Se pare că, pe baza unor demersuri ilegale realizate pe lângă Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov, cu declarații în fals, societatea ce a luat în administrare o platformă betonată cu acces direct din centură a reușit să obțină o autorizație de funcționare de mediu.

Pentru a putea ocoli primăria comunei Tunari nu a fost realizată nici o construcție și a fost amplasat, în mod ilegal, un cort mobil cu structură metalică și închideri din pânză în care se ascundea de ochii lumii gunoiul. Însă cu ajutorul cortului nu se putea ascunde mirosul insuportabil de gunoi din cea mai bună zonă rezidențială din România.

Mii de români au fost nemulțumiți și consternați de tupeul politicienilor socialiști din Ilfov.

Despre ancheta recorder.ro nu are rost să mai reluăm deoarece toate datele se pot citi cu ușurință chiar aici.

Un miros greu a început să se lase pentru Tunari în fiecare seară. Era mirosul de la platforma de gunoi și de la lichidul negru ce se scurge ușor în pământ.

De altfel chiar conducerea superioară a PSD a cerut și a obținut dizolvarea organizației județene a partidului pe motiv că aceasta nu mai era funcțională și deservea clanuri cu acțivități considerate ilicite. Iată aici de ce Marcel Ciolacu a cerut dizolvarea organizației județene a partidului.

Tunărenii au fost indignați de mașinațiunile PSD Ilfov și au acționat în consecință.

La APM Ilfov au fost înregistrate mai multe plângeri și solicitări de anulare a autorizației ilegale de mediu. Inclusiv administrația locală s-a implicat în acest proces, pentru ca în mai puțin de două luni să vină decizia de anulare a autorizației de mediu pe motiv că aceasta a fost emisă pe baza unor declarații și acte false.

APM Ilfov să spună proștilor că nu știa că platforma se amenaja într-o zonă rezidențială și că ar fi fost departe de ochii lumii. Pentru neștiutori amintim faptul că APM Ilfov este fieful politic al PSD, socialiștii deținând aici puterea conform învârtelilor politice făcute la nivel de județ.

  • Creșterea TVA lovește economia: România, pe primul loc în UE la prăbușirea vânzărilor
    România înregistrează cea mai severă scădere a vânzărilor cu amănuntul din Uniunea Europeană, după majorarea taxei pe valoare adăugată (TVA). Comercianții vorbesc despre o „lovitură directă” dată consumului, în timp ce specialiștii avertizează că măsura riscă să frâneze creșterea economică și să afecteze bugetele familiilor deja împovărate de scumpiri. După ce Guvernul a decis majorarea TVA, efectele nu au întârziat să apară. Datele publicate de Eurostat arată că România a înregistrat cea mai abruptă scădere a vânzărilor cu amănuntul din întreaga Uniune Europeană. Comercianții raportează pierderi masive, iar clienții, speriați de noile prețuri, aleg să reducă drastic cheltuielile. Micii întreprinzători …
  • Nicușor Dan pierde un sprijin important: jurnalista care l-a susținut se retrage și lansează un semnal de alarmă
    Jurnalista Liliana Ruse, cunoscută până acum drept o susținătoare vocală a lui Nicușor Dan, pare să fi făcut un pas înapoi. Într-o postare recentă pe o rețea de socializare, aceasta a comentat raportul privind influența Rusiei în alegerile din România, lăsând să se înțeleagă că situația este mult mai gravă decât s-a admis public. Declarațiile sale au stârnit reacții puternice, mai ales în contextul discuțiilor tot mai intense despre anularea scrutinului.  „Povestea rapoartelor despre influența Rusiei are un spin drăguț: serviciile și-au făcut treaba, politicienii sunt vinovați. Ceea ce, oricât ai detesta clasa politică, e ilogic. Iohannis a spus clar că nu …
  • Presiune uriașă la Bruxelles: două moțiuni de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen
    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se confruntă cu o criză politică fără precedent. Două moțiuni de cenzură depuse în Parlamentul European scot la iveală tensiunile tot mai profunde din interiorul Uniunii Europene, în timp ce lidera europeană încearcă să-și salveze autoritatea prin apeluri la unitate. Criticile vizează decizii controversate privind acorduri comerciale și lipsa de reacție în fața marilor crize internaționale. Ursula von der Leyen traversează una dintre cele mai dificile perioade ale mandatului său. Două moțiuni de cenzură depuse de grupurile Patrioți pentru Europa și Stânga pun sub semnul întrebării stabilitatea conducerii Comisiei Europene. Deși aceste moțiuni …
  • Acuzații grave la adresa procurorului Alex Florența: a transformat televiziunile în tribunal
    Procurorul Alex Florența este acuzat că a depășit limitele legii, comentând public cazuri aflate în curs de judecată. În loc să lase instanțele să se pronunțe, acesta ar fi folosit aparițiile televizate pentru a transmite mesaje care pot influența percepția publică asupra unor dosare sensibile. Conform legislației, magistrații nu au voie să facă declarații despre anchete în desfășurare sau despre persoane implicate în acestea. Astfel de intervenții pot fi considerate o formă de presiune publică și pot afecta dreptul la un proces echitabil. Criticii susțin că, sub pretextul transparenței, Florența încearcă să valideze în spațiul public concluzii care ar trebui …
  • Marius Lulea: „Nu putem avea dezvoltare cu mii de primării fără utilitate și sate fără drumuri”
    Prim-vicepreședintele AUR, ing. Marius Lulea, atrage atenția asupra ineficienței structurii administrative actuale din România, care menține mii de primării fără capacitate reală de a dezvolta comunitățile locale. „Nu putem avea dezvoltare cu mii de primării fără utilitate și sate fără drumuri, apă sau școli funcționale. Este o risipă uriașă de resurse, întreținută doar pentru a satisface interesele politice locale”, a declarat Lulea. El susține că reforma administrativă este singura cale prin care România poate reduce birocrația și crește eficiența statului. „Reducerea aparatului de stat trebuie făcută acolo unde s-au creat mii de posturi fără utilitate reală, dar nu în domenii …
  • Ne împrumutăm fără oprire! Datoria României a trecut de 1.040 miliarde de lei și crește zilnic
    România se împrumută într-un ritm alarmant. În iunie 2025, datoria publică a trecut pentru prima dată pragul de 1.040 miliarde de lei, adică peste 57% din PIB. Creșterea constantă a împrumuturilor arată un stat tot mai dependent de finanțare externă, în timp ce economia reală rămâne vulnerabilă, iar generațiile viitoare riscă să plătească prețul unei politici bugetare iresponsabile. România a atins un nou record negativ în materie de datorie publică. Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor, datoria administrației publice a crescut în luna iunie 2025 la 1.040,62 miliarde de lei, față de 1.034,71 miliarde de lei în luna precedentă. Cu …
  • Parisul nu mai conduce Europa: Franța intră într-o perioadă de incertitudine politică
    Demisia neașteptată a premierului Sébastien Lecornu, la doar câteva zile după numire, a aruncat din nou Parisul în haos politic. Criza din jurul administrației Macron se adâncește: guvernul se clatină, alianțele se destramă, iar influența Franței în Europa se topește pe zi ce trece. Tot mai izolat pe scena internă și tot mai slăbit în ochii partenerilor europeni, președintele Macron pare să piardă rapid terenul pe care odinioară îl domina cu autoritate. Criza politică actuală este una dintre cele mai severe din ultimele decenii pentru Franța. Lecornu, văzut inițial ca un pariu al reînnoirii, a fost forțat să renunțe la …
  • Chiriile au scăpat de sub control. Pentru studenți, viața în marile orașe a devenit un lux
    La începutul noului an universitar, chiriile au explodat în marile centre universitare ale României. În București, o garsonieră costă cât o rată la o locuință, iar un apartament de două camere depășește 600 de euro pe lună. Studenții sunt cei mai afectați, fiind nevoiți să plătească sume uriașe pentru o cameră modestă, în timp ce statul rămâne spectator la un fenomen care a devenit imposibil de gestionat. Odată cu revenirea studenților în marile orașe, piața chiriilor a luat-o razna. În București, chiria medie pentru o garsonieră a ajuns la 403 euro, iar pentru un apartament cu două camere la 600 …
  • Probleme grave la încălzire: „Iarna, căldură doar cu mila Domnului!”, avertizează șeful asociațiilor. Acuzații dure pentru Nicușor Dan
    Capitala riscă să intre în colaps energetic la iarnă, avertizează Radu Opaina, șeful asociațiilor de proprietari. El susține că, după 5 ani de mandat, Nicușor Dan a lăsat sistemul de termoficare nemodernizat, iar țevile pot ceda oricând, ceea ce i-ar putea lăsa pe bucureșteni fără căldură în plină iarnă. Radu Opaina trage un semnal de alarmă dur privind starea sistemului de termoficare din București și marile orașe ale țării. Într-o declarație recentă, acesta a criticat lipsa de acțiune a autorităților locale și centrale, subliniind că „practic nu s-a făcut aproape nimic din ceea ce trebuia să se facă, astfel încât …
  • A7 Buzău–Focșani: autostradă nouă, probleme vechi – pericole pentru toți șoferii
    Autostrada A7, tronsonul Buzău–Focșani, inaugurată în urmă cu mai puțin de un an, s-a transformat într-un pericol pentru șoferi. Podurile au devenit adevărate „trambuline”, pe carosabil apar frecvent resturi de cauciuc, iar câinii rătăciți pun vieți în pericol. Probleme similare au apărut și pe alte tronsoane noi, ceea ce ridică mari semne de întrebare privind calitatea lucrărilor. Tronsonul Buzău–Focșani al Autostrăzii A7, deschis complet circulației în decembrie 2024, a început deja să le creeze probleme șoferilor. Pe sensul Focșani–Buzău, podurile de la kilometrii 137, 127 și 78 au fost descrise drept „trambuline”, unde există risc major de pierdere a controlului …
  • Putin, despre alegeri: „Nu se poate manipula voinţa poporului, aşa cum s-a întâmplat, să zicem, în România”
    Putin, despre alegeri: „Nu se poate manipula voinţa poporului, aşa cum s-a întâmplat, să zicem, în România” Liderul rus Vladimir Putin a făcut referire, joi, la alegerile prezidenţiale anulate din România, dându-le ca exemplu de „manipulare a voinţei poporului” într-un discurs rostit la Forumul de discuţii Valdai, la care participă anual. „În unele ţări se încearcă interzicerea oponenţilor politici care au dobândit deja o mare legitimitate şi o mai mare încredere din partea alegătorilor. Ştim, am trecut prin asta”, a spus Putin. „Dar asta nu funcţionează. Interdicţiile nu funcţionează”, a adăugat el, citat de TASS. atele studiilor sociologice din ţările …
  • Coincidență sau jocuri de culise? Dosarul lui Ion Mocioalcă, clasat cu patru zile înainte de numirea la Curtea de Conturi
    Un dosar de corupție care îl viza pe Ion Mocioalcă, fost lider PSD și actual vicepreședinte al Curții de Conturi, a fost clasat de DNA Timișoara exact înainte de votul din Parlament prin care acesta a primit noua funcție. Decizia ridică serioase suspiciuni, mai ales în contextul unor posibile ingerințe ale sistemului și a legăturilor dintre procurorii implicați și apropiați ai lui Mocioalcă. Dosarul a pornit de la un denunț depus de fostul director al Direcției Agricole Caraș-Severin, care a acuzat presiuni politice exercitate de lideri PSD pentru transferul unui apropiat al partidului într-o funcție publică. Inițial, ancheta a stabilit …
  • Marius Lulea: România pierde investiții – Impozitul pe criptomonede propus de Nicușor Dan va alunga capitalul
    Declarațiile președintelui României, Nicușor Dan, privind majorarea impozitului pe veniturile obținute din tranzacții cu criptomonede de la 10% la 16% au stârnit controverse în mediul politic și economic. Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, avertizează că această măsură nu va aduce beneficii statului, ci dimpotrivă – va încuraja exodul capitalului digital. „Nicușor Dan dorește impozitarea criptomonedelor, dar nu înțelege că ele pot fi mutate oriunde în lume, cu un singur click. Cine încearcă să le impoziteze nu face altceva decât să piardă definitiv acei bani”, a transmis Marius Lulea. Șeful statului a argumentat că nu este corect ca „veniturile din tranzacții cu …
  • Din birouri de lux, judecătorii CCR luptă să păstreze pensiile speciale de zeci de mii
    Cei care urmează să hotărască dacă pensiile speciale vor fi reformate în România trăiesc ei înșiși din privilegii inimaginabile pentru oamenii de rând. Salarii de peste 40.000 de lei brut, sporuri pentru „stres” și „confidențialitate” și pensii de până la 60.000 de lei pe lună, toate plătite din bani publici. În timp ce milioane de pensionari abia își plătesc medicamentele, judecătorii CCR decid viitorul sistemului de pensii dintr-un confort financiar revoltător. Curtea Constituțională a publicat grila de venituri ale judecătorilor săi cu doar câteva zile înainte de ședința în care urmează să tranșeze legea pensiilor speciale. Sumele sunt uriașe: un …
  • Șeful nou al Autorității Vamale Române, dosar penal clasat după 9 ani. Directoarea de cabinet, salvată de prescripție
    Noul șef al Autorității Vamale Române are dosar penal clasat după 9 ani. Directoarea de cabinet, scăpată prin prescripție Bogdan Alexandru Bălan, numit în septembrie 2025 la conducerea Autorității Vamale Române, a scăpat de dosarul Romprest după aproape un deceniu de anchetă. DNA a dispus clasarea dosarului în mai 2025, exact înainte ca premierul Ilie Bolojan să îl instaleze în funcție. În echipa sa de conducere se află și Irina Tănase, inculpată într-un dosar de evaziune fiscală de sute de milioane de lei, închis între timp prin prescripția faptelor. Bogdan Alexandru Bălan a fost urmărit penal timp de 9 ani …
  • Guvernul blochează investițiile până în 2027. Sectoare întregi rămân fără finanțare
    Decizia Guvernului de a opri finanțarea noilor proiecte până în 2027 lovește direct în comunități. De la drumuri locale și rețele de apă, până la săli de sport și așezăminte culturale, domenii esențiale pentru dezvoltarea regională sunt puse pe pauză. Măsura, justificată prin „disciplina bugetară”, riscă să lase în urmă sate și orașe întregi. Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Dezvoltării, un act normativ care suspendă demararea de noi investiții finanțate din bugetul de stat până la 1 ianuarie 2027. Singura excepție o reprezintă proiectele suportate integral din bugetele locale sau cele cu contribuția proprie a beneficiarilor. Executivul susține că …
  • „Cadou” de la stat pentru pensionari: pensiile rămân blocate, iar cei 800 de lei dispar!
    Guvernul pregătește o nouă măsură dură care îi va afecta direct pe pensionari. După decizia de a îngheța pensiile în 2025, la nivelul lunii decembrie, în 2026 seniorii riscă să rămână și fără sprijinul financiar suplimentar de 800 de lei, acordat până acum pentru a compensa inflația. Prin Legea nr. 141/2025, Executivul a decis ca în ianuarie 2026 pensiile civile și militare să nu fie indexate, încălcând principiul stabilit anterior prin Legea pensiilor nr. 360/2023. Potrivit acesteia, valoarea punctului de referință ar fi trebuit majorată anual, în luna ianuarie, cu rata inflației și cu jumătate din creșterea reală a salariului …
  • Noi locuri de parcare și beneficii pentru seniorii din Sectorul 2
    Marți, 30 septembrie, a avut loc ședința Consiliului Local al sectorului 2, în cadrul căreia au fost aprobate mai multe proiecte importante și necesare pentru locuitorii sectorului 2. ,,Locuitorii sectorului 2 ne-au cerut, iar noi i-am ascultat și am găsit soluții pentru problemele lor. Am identificat două terenuri, pe care vom dezvolta noi locuri de parcare. Știu cât sunt de necesare și de aceea, terenurile din strada Arh. Petre Antonescu nr. 20 și Șos. Mihai Bravu nr. 125 vor deveni parcări rezidențiale, după obținerea acordului din partea Consiliului General al Municipiului București’’, a declarat Andrei Ohaci, viceprimarul sectorului 2 ‘’De …
  • George Simion: „Clasa politică vrea să ne scadă din sondaje, dar AUR are 40%”
    Mesaj important din partea liderului suveraniștilor, George Simion. Președintele AUR a transmis că actuala clasă politică încearcă să scadă procentajul de 40% din sondaje pe care îl are acum partidul său. De asemenea, Simion a mers în cele mai multe zone din țară pentru a sta de vorbă cu românii ignorați de stat. „În momentul ăsta, România este o victimă traumatizată. Tot ce încearcă unii și alții e să ne dezlipească pe noi de Călin Georgescu, pe Călin Georgescu de noi, să ne reducă procentajul ăsta care le dă frisoane – 41%. Poate și mai mult”, a declarat George Simion.Liderul …
  • Marius Lulea: Sărăcia și foamea va convinge mai ușor românii să facă stagiul voluntar militar
    Marius Lulea critică inițiativa stagiului militar voluntar susținută de Nicușor Dan și Ilie Bolojan, susținând că aceasta profită de vulnerabilitatea economică a românilor. Potrivit lui, tinerii ar primi doar „firimituri” pentru patru luni de cazarmă, riscând să fie transformați ulterior în „carne de tun”. „Nicușor Dan și Ilie Bolojan lansează stagiul militar voluntar: patru luni de cazarmă, o diplomă și 6.000 de euro. Se pot înscrie toți tinerii între 18 și 35 de ani, bărbați sau femei. O ofertă de supermarket, dar cu bocanci și instrucție”, a declarat Marius Lulea. El avertizează că guvernul speculează criza: „Îți cresc taxele, îți …
  • Moment stânjenitor la Timișoara. Nicușor Dan: „Furăm unii de la alții… cum să rezolvăm problemele”
    În fața unei audiențe cu reprezentanți din peste 15 țări, Nicușor Dan a avut dificultăți de exprimare la „Timișoara Cities Summit”, discursul său fiind presărat cu bâlbe, exprimări ambigue și pasaje greu de urmărit. Printre cele mai discutate momente s-a numărat o frază rostită spontan, în care Nicușor Dan a sugerat, cu zâmbetul pe buze, că „furăm unii de la alții… cum să rezolvăm problemele”. Deși intenția era, aparent, de a vorbi despre schimbul de bune practici între edili, exprimarea stângace a devenit rapid virală, mai ales în contextul în care România se confruntă cu probleme cronice de integritate în …
  • Facturile uriașe la căldură transformă gigacaloria într-un lux pentru mulți români
    Sezonul rece aduce din nou spaima în casele românilor. În timp ce Bucureștiul menține prețul gigacaloriei prin subvenții, alte orașe precum Timișoara, Oradea sau Bacău anunță creșteri usturătoare, pe fondul reducerii ajutoarelor locale și al lipsei de sprijin guvernamental. Primele zile cu temperaturi scăzute readuc coșmarul facturilor pentru milioane de români. Eliminarea plafonării la energie și reducerea subvențiilor locale lasă populația vulnerabilă în fața unor costuri tot mai greu de suportat. Deși autoritățile din Capitală promit că prețul gigacaloriei va rămâne neschimbat, la 330 de lei, în restul țării situația devine dramatică. În Timișoara, oamenii plătesc deja 466 de lei …
  • Promisiuni mari, zero rezultate: Bolojan, între iluzii și eșecuri
    Imaginea de „manager imbatabil” a lui Ilie Bolojan se destramă rapid. Stadionul de 94,4 milioane de euro e blocat în licitații și lipsa banilor, iar Drumul Expres Oradea–Arad, lăudat ca proiect strategic, a fost amânat cu ani de zile. În loc să aducă dezvoltare, Bolojan lasă în urmă doar austeritate și proiecte în aer. La Oradea, promisiunile lui Ilie Bolojan se lovesc de realitate. Stadionul mult trâmbițat, anunțat ca o investiție majoră pentru oraș, este îngropat încă din faza de licitație. Contestațiile și lipsa fondurilor de la Guvern arată cât de nepregătit a fost planul încă de la început. Practic, …
  • AUR își va organiza Congresul Național la Alba Iulia, pe 30 noiembrie: reafirmarea direcției suveraniste și naționaliste
    Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a stabilit data și locul pentru următorul Congres Național: 30 noiembrie 2025, la Alba Iulia. Alegerea nu este întâmplătoare, ci încărcată de semnificație, orașul fiind atât punctul de plecare al proiectului politic AUR, cât și un simbol major al istoriei românești – locul unde s-a înfăptuit Marea Unire din 1918. Decizia a fost luată de Biroul Național de Conducere al partidului și reflectă intenția clară a formațiunii de a-și ancora mesajul politic în valorile identitare și naționale. Congresul va avea rolul de a evalua parcursul AUR până în prezent și de a trasa direcțiile viitoare, …
  • Micii întreprinzători online, sufocați de ANAF: vânzările peste 10.000 lei atrag controale
    ANAF lovește în micii vânzători online: pragul de 10.000 de lei aduce controale și suspiciuni ANAF anunță că introduce un prag de 10.000 de lei pentru veniturile obținute din vânzarea de bunuri pe platforme precum OLX sau Publi24.ro Deși oficialii spun că nu este vorba despre o impozitare automată, măsura ridică semne de întrebare și riscă să transforme simplii vânzători de bunuri personale în potențiali evazioniști. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a decis să urmărească mai atent persoanele fizice care vând produse pe site-urile de anunțuri, stabilind un prag de „semnificație” de 10.000 de lei. Potrivit instituției, depășirea acestei …
  • Marius Lulea: guvernul trebuie să ia măsuri pentru a compensa prețurile ridicate la energie pentru industrii strategice
    Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, avertizează că lipsa de reacție a guvernului la criza energetică a prăbușit sectoare economice vitale pentru România. „Guvernul trebuie să ia măsuri pentru a compensa prețurile ridicate la energie pentru industrii strategice. Germania a acționat preventiv și a sprijinit companiile, în timp ce România a stat cu mâinile în sân”, a declarat acesta. Lulea subliniază că mediul privat a fost abandonat, deși reprezintă motorul real al economiei. „Premierul doar vorbește despre soluții, dar nu aplică nimic. Între timp, sectoare esențiale pentru economie se prăbușesc”, a precizat liderul AUR. El a arătat că soluțiile există și pot …
  • Bolojan sperie Europa cu suveraniștii, dar în România continuă jaful liniștit
    Strategia lui Ilie Bolojan este clară: în afară vinde frica, înăuntru împarte prada. Sondajele umflate care dau suveraniștii la 30-40% nu sunt pentru români, ci pentru Bruxelles și capitalele occidentale. Mesajul e simplu: „Dacă nu ne sprijiniți, vin extremiștii și dau totul peste cap.” Între timp, în România, guvernarea continuă la fel ca până acum: datorii tot mai mari, taxe mai multe, instituții blocate și o administrație plină de pile. Nicio reformă reală, niciun pas înainte. Totul e doar propagandă și frică, menite să acopere faptul că puterea o au în mâini și o folosesc doar pentru interesele proprii. Românii …
  • Marius Lulea (AUR): Ciolacu și Ciucă au folosit bugetul de stat pentru a mitui electoratul, au trimis țara în haos
    Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, acuză dur coaliția PSD–PNL că a sacrificat stabilitatea economică a României pentru câștig electoral. „În 2024 și 2025, PSD și PNL au folosit banii statului pentru a mitui electoratul. Azi, cheltuielile statului depășesc orice limită. Ciucă și Ciolacu au făcut din guvernare o competiție a prostiei, ignorând avizele specialiștilor care avertizau că nu există surse de finanțare”, a declarat acesta. Lulea arată că lipsa reformelor a împins țara într-un blocaj periculos: „Statul, cu structura lui uriașă și ineficientă, a rămas neatins de vreo reformă reală. Ori fără reformă administrativă nu există soluție. Avem de patru ori …
  • Val de frig și disconfort: 800 de blocuri din București, lăsate fără apă caldă
    În plin val de frig și ploi, mii de bucureșteni se pregătesc să îndure zile întregi fără apă caldă, din cauza lucrărilor la rețeaua termică veche și degradată. Aproape 800 de blocuri din cinci sectoare ale Capitalei vor fi afectate, iar Termoenergetica anunță că termenele de reluare a furnizării depind de „complexitatea lucrărilor”, lăsând loc de întârzieri. Bucureștiul se confruntă din nou cu un scenariu de coșmar: frig afară și apă rece la robinete. Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a anunțat luni că, începând cu această săptămână, vor fi efectuate ample lucrări de reparație, modernizare și înlocuire a conductelor termice …
  • Sebastian Ghiță scapă de acuzațiile privind 6 milioane de euro din contracte fictive
    Curtea de Apel Ploiești a decis să trimită înapoi la DNA dosarul „Taxă pentru contracte IT”, în care Sebastian Ghiță, fost deputat PSD și ex-secretar al Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, a fost trimis în judecată în octombrie 2022. Hotărârea este definitivă, ceea ce înseamnă că Ghiță scapă, pentru moment, de acest dosar. Curtea de Apel Ploiești a respins contestațiile DNA și ale inculpaților și a menținut deciziile Tribunalului Prahova din decembrie și iulie 2023 care a constatat neregularitatea dosarului DNA și a restituit cazul la procuror. Judecătorul de Cameră Preliminară de la Tribunalul Prahova a ajuns la concluzia că …
  • Cum arată noul Legislativ al Moldovei: un partid unionist a trecut pe sub radar
    Rezultatul este prefigurat după procesarea rezultatelor din 99,21 la sută din secţiile de vot, care arată că PAS obţine 49,91 la sută din voturi. Blocului Electoral Patriotic i-ar reveni 26 de mandate, Blocului Alternativa – 8 mandate, iar Partidul Nostru şi Democraţia Acasă ar primi fiecare câte 6 mandate. Partidul unionist Democrație Acasă, condus de Vasile Costiuc, a trecut pragul electoral deși în sondaje era cotat cu maxim 3%. PAS-ul Maiei Sandu ar avea 55 de mandate în noul parlamen și va avea majoritatea simplă.
  • Lovitură pentru români: val uriaș de scumpiri amenință piața imobiliară
    Românii se confruntă cu vești proaste: în următoarele luni, prețurile vor crește semnificativ în mai multe sectoare economice, inclusiv în construcții și pe piața imobiliară. Potrivit datelor prezentate de Institutul Național de Statistică (INS), managerii estimează scumpiri masive la produse industriale, servicii și lucrări de construcții, în timp ce cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul este așteptată să scadă. România se pregătește pentru o nouă perioadă de instabilitate economică. Potrivit raportului INS privind tendințele economice pentru perioada septembrie-noiembrie, managerii din industria prelucrătoare anticipează o relativă stabilitate a producției, însă prețurile produselor industriale vor continua să crească, cu un sold …
  • Tragedie la Spitalul de Copii din Iași: o nouă victimă a bacteriei ucigașe ridică bilanțul la șapte morți
    O fetiță transferată la Spitalul Grigore Alexandrescu din București a murit după ce a fost infectată cu bacteria ucigașă de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași. Numărul total al victimelor a ajuns la șapte, potrivit surselor. Tragedia de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași se agravează. O fetiță, transferată în weekend la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, în același timp în care ministrul Sănătății efectua un control la unitatea medicală din Iași, a murit din cauza complicațiilor provocate de bacteria periculoasă Serratia marcescens. Medicii din Capitală au încercat să îi salveze viața, însă eforturile lor au …
  • Avertisment Marius Lulea (AUR): „Peste 50 de ani vom fi mai puțin de 10 milioane de români”
    România se află într-o criză demografică fără precedent, iar semnalele de alarmă lansate de Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, sunt cutremurătoare. „Astăzi în România se nasc mai puțin de 150.000 de copii pe an, adică mai puțin de jumătate față de 1989. În același timp, numărul deceselor depășește 250.000. Rezultatul este un spor natural negativ dramatic, o prăbușire constantă care nu mai poate fi ascunsă în statistici”, atrage atenția Marius Lulea. Acesta subliniază că redresarea pe termen scurt este imposibilă, iar următorii 20 de ani vor fi decisivi: „Numărul pensionarilor va continua să crească, în timp ce baza activă, cei care …
  • Marius Lulea, mesaj tăios: „Fermierul român este abandonat de stat și sufocat de importuri”
    Marius Lulea avertizează că agricultorii români nu reușesc să-și vândă produsele, în timp ce hipermarketurile sunt pline de mărfuri din import.. „Astăzi fermierii români rămân cu marfa nevândută, în timp ce marile lanțuri de magazine inundă piața cu produse, multe aduse din import. Fermierul român nu are acces la rețelele mari de aprovizionare și este abandonat de stat”, a declarat acesta. Lulea subliniază că este nevoie urgentă de un sistem bine organizat care să asigure logistică și distribuție pentru producătorii locali. „Trebuie găsite soluții comune prin care producătorii să fie plătiți la adevărata lor valoare, să existe un sistem organizat …
  • Prima navă pentru lansarea dronelor, făcută la Galați – dar nu pentru România, ci pentru Portugalia
    Drone, roboți și inteligență artificială. Așa arată viitorul războiului. Un viitor pentru care NATO s-a pregătit intens în ultimele săptămâni. În Portugalia a avut loc cel mai mare exercițiu cu drone și prototipuri din lume. Peste 2.000 de militari au testat sisteme aeriene, de suprafață sau subacvatice. România nu are drone de ultimă generație sau nave noi, așa că la acest exercițiu a trimis doar 3 ofițeri. Colegii noștri, Valentin Stan și Claudiu Ristea, au participat la exercițiul NATO.  Sunt mii de metri pătrați ocupați cu simulatoare, sisteme fără pilot și centre de supraveghere. Cum războiul din Ucraina se transformă …
  • După moțiunea AUR, USR cedează: încep să fie eliberate avizele de mediu pentru hidrocentrale
    După luni de scandal și amânări, Ministerul Mediului a început să elibereze avizele pentru hidrocentrale. Primul caz concret este la Pașcani, unde documentul a fost emis pe baza unei analize realizate de Apele Române. Mișcarea vine la scurt timp după ce AUR a depus o moțiune simplă împotriva ministrei Mediului și a lansat campanii publice care au scos la iveală „blocajul” artificial. AUR depusese moțiunea simplă exact pe această temă, pentru a atrage atenția asupra faptului că guvernul blochează proiecte esențiale pentru comunități. PSD, partener conjunctural al USR, s-a opus și a salvat-o pe ministra Buzoianu de la demitere. Totuși, …
  • Primăria Capitalei a refuzat autorizația târgului fermierilor și a chemat poliția să intervină
    Fermierii români au încercat să organizeze în București un târg al recoltei, un eveniment care ar fi trebuit să aducă în fața consumatorilor roadele muncii lor. În loc de sprijin și recunoaștere, au primit refuzuri și jandarmi. Primăria Capitalei a blocat inițiativa și a trimis poliția locală peste acești oameni care nu cer decât să își vândă munca cinstită. Situația arată limpede de partea cui stau autoritățile: de partea marilor lanțuri comerciale, care refuză să cumpere de la producătorii locali și preferă să umple rafturile cu marfă din import, deseori chimizată și de calitate îndoielnică. Fermierii români nu pot concura …
  • Promisiuni fără probe: Nicușor Dan garantează dovezi… care nu există
    Președintele Nicușor Dan vorbește despre „greșeli” și „curaj” după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. România așteaptă însă un lucru simplu: dovezi concrete. În locul lor, au apărut doar suspiciuni despre interferențe rusești, rapoarte secrete și sume misterioase de bani. Dacă decizia de a anula votul s-a bazat doar pe presupuneri, nu reprezintă un act de curaj, ci o capitulare democratică fără precedent. Unde sunt dovezile, domnule președinte? Nicușor Dan a ieșit din nou la rampă și a spus ce știe toată lumea: „toată lumea a greșit, inclusiv Klaus Iohannis”, atunci când s-a decis anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. …
  • România doar consumă! Lanțurile străine de magazine importă enorm și nu produc venituri interne
    România a devenit piață de desfacere pentru marile lanțuri străine de retail. Acestea aduc zilnic mii de camioane de produse din afară, dar nu exportă aproape nimic din România. Profiturile pleacă peste granițe, iar economia locală rămâne doar cu firimituri. Rezultatul? Un deficit comercial uriaș, care a trecut de 35 de miliarde de euro. În loc să sprijine producătorii locali și să stimuleze industria alimentară autohtonă, guvernele de până acum au închis ochii la dominația totală a lanțurilor străine. Românii cumpără lapte din Polonia, carne din Ungaria și pâine din Germania, deși țara noastră are resurse să producă tot ce …
  • Doliu în SRI: Generalul Dumitru Dumbravă a murit la 53 de ani
    Dumitru  Dumbravă, general SRI în rezervă și apropiat al lui Florian Coldea, s-a stins din viață la vârsta de numai 53 de ani. Dumitru Dumbravă, general în rezervă, fost șef al Direcției Juridice din cadrul Serviciului Român de Informații, a murit la 53 de ani, în urma unor mai multe probleme de sănătate cu care s-a luptat ani la rând. Dumbravă a fost spitalizat timp de mai multe săptămâni la spitalul SRI, era pus sub tratament medicamentos în lupta cu o boală grea.  În urma cu mai multe săptămâni a fost trimis in judecata de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie …
  • BREAKING: Șase copii morți la Iași! Spitalele din România, adevărate capcane mortale
    Tragedie uriașă la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași. Șase copii internați în secția de Terapie Intensivă au murit în ultimele zile din cauza unei infecții cu bacteria Serratia Marcescens, potrivit publicației 7Iași. Direcția de Sănătate Publică a declanșat o anchetă epidemiologică, dar conducerea spitalului refuză să ofere explicații, iar părinții și opinia publică sunt lăsați fără răspunsuri. Sistemul sanitar românesc se află din nou în centrul unui scandal cutremurător. Șase copii, cu vârste de până la opt ani, au murit la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, în secția ATI, după ce ar fi contractat bacteria Serratia …
  • Împrumut uriaș pentru înarmare: 17 miliarde de euro, plătiți de generațiile viitoare
    Uniunea Europeană a pus pe masă un pachet uriaș de credite în cadrul mecanismului SAFE pentru consolidarea capacităților de apărare — alocarea preliminară pentru România este de aproximativ 16,68 miliarde euro (rotunjit de multe voci la ~17 miliarde). Această sumă este destinată modernizării armatei, achizițiilor și finanțării lanțului de aprovizionare cu echipamente, dar vine tot sub forma unor împrumuturi care vor trebui rambursate. Pe hârtie, argumentul este clar: securitatea națională cere investiții. În practică însă, transformarea unor sume atât de mari în împrumuturi înseamnă creșterea poverii financiare pe termen lung. Chiar dacă pachetele oferă termeni favorabili (unele rapoarte menționează perioade …
  • Autoritățile nu lasă fermierii să își vândă recoltele în Capitală!
    Mai mulți fermieri din România acuză autoritățile că le interzic accesul în piețele agroalimentare din Capitală, invocând noi reguli administrative. Producătorii susțin că măsura le pune în pericol afacerile și lasă bucureștenii fără produse proaspete, în timp ce autoritățile spun că urmăresc „respectarea normelor sanitare și comerciale”. Un scandal major a izbucnit în ultimele zile între fermierii români și autorități, după ce mai mulți producători agricoli au fost opriți să își vândă produsele în piețele din București. Fermierii veniți din județe precum Giurgiu, Dâmbovița, Teleorman și Ialomița reclamă că au fost întorși din drum de poliția locală și de reprezentanți …
  • Antonescu: Legea pensiilor speciale va trece, Bolojan joacă teatru cu demisia
    Crin Antonescu a pus reflectorul pe adevărata față a jocului politic din jurul pensiilor speciale. El a spus clar: Curtea Constituțională va aproba legea, iar spectacolul demisiei lui Ilie Bolojan nu este altceva decât o regie ieftină. Premierul nu și-a riscat funcția din convingere, ci a pus în scenă un gest de imagine, menit să îi ofere gloria unei false victorii. Totul seamănă cu o piesă scrisă dinainte. CCR și Bolojan sunt înțeleși, iar restul reprezintă doar decor pentru public. În loc să vedem un act real de reformă, asistăm la o mascaradă în care premierul joacă rolul eroului care …
  • HoReCa, pe marginea prăpastiei: TVA-ul mărit gonește clienții din restaurante și hoteluri
    Patronatele din turism și alimentație avertizează că România riscă un val de falimente și pierderea a zeci de mii de locuri de muncă, după ce traficul în restaurante și hoteluri a scăzut cu 50% în urma creșterii TVA. Organizațiile HoReCa cer Guvernului să renunțe la planul de majorare a taxei la 21% și să mențină cota redusă de 11%, avertizând că altfel sectorul ar putea fi distrus iremediabil. Criza lovește puternic în industria ospitalității din România. Cele mai mari organizații din domeniu – FPIOR, HORA și FIHR – au transmis o scrisoare deschisă Administrației Prezidențiale și Guvernului, prin care cer …
  • Grindeanu: PSD nu ia în calcul o guvernare cu AUR
    Sorin Grindeanu a exclus miercuri o colaborare la guvernare între PSD și AUR și a afirmat că actualul executiv va rămâne în funcție până în martie 2027, conform protocolului coaliției. Întrebat la Antena 3 CNN dacă există varianta ca PSD să facă un guvern cu AUR, în cazul în care nu s-ar mai înțelege în coaliție, Grindeanu a spus: ‘Răspunsul scurt: nu’. ‘Dezvolt. Faptul că în aceste luni noi am avut discursuri doar din acestea, hai să le zic, semiapocaliptice poate fi una din cauzele care au dus AUR la acest procent de 40%. De aceea am și spus că …
  • Primăria Buzău rămâne fără 25 de milioane de euro din PNRR
    Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunțat că a pierdut finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 25 de milioane de euro, pentru realizarea unui campus universitar după ce Guvernul a decis că vor continua să fie finanțate doar proiectele cu un stadiu fizic de implementare de peste 30%. Pe parcusul acestui an, Primăria municipiului Buzău a semnat contractul de proiectare aferent obiectivului de investiții ”Centrul de excelență, pentru învățământ dual-tehnic preuniversitar și universitar Buzău”, proiect finanțat prin PNRR. Prin intermediul unui parteneriat cu societăți private, instituții de învățământ preuniversitar și universitar, administrația locală și-a …
  • ANAF pune presiune pe pensionari: o femeie de 72 de ani, obligată să achite 7.000 lei pentru dividende din 2021
    O pensionară din România, cu o pensie de doar 2.600 de lei, a primit o impunere șocantă de 7.000 de lei de la ANAF. Totul a pornit de la lichidarea unui fond de investiții în 2021, iar lipsa de informare și birocrația au transformat situația într-un adevărat coșmar financiar pentru femeia în vârstă. O femeie de 72 de ani s-a trezit recent cu o datorie uriașă către stat, după ce ANAF i-a calculat impozit, penalități și contribuția la sănătate (CASS) pentru suma retrasă dintr-un fond de investiții. În 2021, pensionara a încasat dividende în valoare de 38.760 de lei, dar …
  • Antonescu: Bolojan face pe eroul cu demisia, dar e înțeles cu CCR ca pensiile speciale se elimină
    Declarația lui Crin Antonescu, potrivit căreia CCR va aproba legea reducerii pensiilor speciale, scoate la iveală adevărata miză a spectacolului politic pus în scenă de premierul Ilie Bolojan. Așa-zisa sa demisie „pe masă” nu a fost niciodată un act de onoare, ci doar un artificiu de comunicare, o capcană pentru a fi prezentat drept eroul care a „forțat” Curtea Constituțională să accepte o reformă pe care românii o cer de ani de zile. În realitate, nu vorbim nici de reformă, nici de voință politică. Vorbim despre un scenariu ieftin, prin care guvernul încearcă să câștige puncte de imagine după ce …