Kremlinul reacționează rapid: Vladimir Putin nu suferă de cancer tiroidian

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dezminţit vineri informaţiile apărute în aceeaşi zi în unele media potrivit cărora preşedintele rus Vladimir Putin, care în luna octombrie va împlini 70 de ani, ar putea suferi de cancer, catalogându-le drept „ficţiune şi minciună”, relatează agenţia de presă News.ru.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, informaţiile potrivit cărora Vladimir Putin ar avea cancer tiroidian şi ar fi suferit intervenţii chirurgicale legate de afecţiuni oncologice nu sunt adevărate, relatează şi portalul Lenta.ru, citând un mesaj postat pe Telegram de fostul redactor-şef al postului de radio Eho Moskvî, Aleksei Venediktov, despre care se ştie că are relaţii personale cu Dmitri Peskov, chiar dacă asta nu l-a ajutat ca staţia de radio să nu fie închisă.

Anterior, publicaţia de investigaţie Proiekt a publicat o anchetă despre problemele de sănătate ale lui Vladimir Putin. Publicaţia şi-a reluat apariţia după ce fusese închisă de autorităţile ruse, din cauză că editorul său fusese catalogat drept „entitate nedorită pe teritoriul Federaţiei Ruse”, iar redactorul său şef, Roman Badanin, drept „agent străin”.

În articol se afirmă că preşedintele rus este însoţit în mod regulat de un specialist ORL, precum şi de specialişti în cancer tiroidian.

Vladimir Putin ar fi însoţit în călătoriile sale, în medie, de nouă medici, iar de la an la an numărul medicilor de lângă liderul rus ar fi în continuă creştere.

Odată cu înaintarea în vârstă, preşedintele Rusiei a început să viziteze din ce în ce mai des Spitalul Clinic Central (ŢKB) din vestul Moscovei, unde într-una din clădiri se află „secţia de medici personali” ai şefului statului rus, conform anchetei jurnaliştilor de la Proiekt.

În martie, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că Vladimir Putin este sănătos şi într-o formă fizică excelentă. Toate relatările despre presupusele probleme de sănătate ale liderului rus sunt zvonuri care sunt răspândite de ţările occidentale pentru a submina credibilitatea şefului statului, a spus atunci Lukaşenko, citat de Lenta.ru.