Kremlinul îl laudă pe Viktor Orban, înainte de vizita acestuia la Moscova, în mijlocul tensiunilor uriașe dintre Rusia și Occident

Rusia l-a lăudat, luni, pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, pentru „modul independent în care își alege partenerii”, cu o zi înainte ca premierul ungar să meargă în vizită la Moscova, chiar în mijlocul tensiunilor din ce în ce mai accentuate între Rusia și Occident, provocate de acțiunile amenințătoare ale rușilor la adresa Ucrainei. „Noi apreciem abordarea independentă a Ungariei în urmărirea propriilor interese şi alegerea partenerilor”, a declarat, la conferinţa sa zilnică de presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform Agerpres.Peskov a spus că, „în ciuda tendinţelor negative legate de coronavirus”, Rusia şi Ungaria continuă să-şi dezvolte cooperarea economică şi politică bilaterală.„Este o vizită foarte importantă. Avem relaţii foarte dezvoltate cu Ungaria”, a mai menţionat Peskov, precizând că în cursul acestei vizite a premierului ungar vor fi abordate atât proiecte economice cât şi chestiuni internaţionale, inclusiv „problemele cele mai acute ale agendei”, o aluzie la Ucraina. Opoziția din Ungaria i-a cerut lui Viktor Orban să-și anuleze vizita la Moscova, în acest context de tensiuni uriașe între Rusia și Occident. Premierul ungar a decis să se deplaseze, totuși, în Rusia, dar a promis că se va consulta cu aliații din UE și NATO.Delegaţia Parlamentului European care urmează să efectueze o vizită în Ucraina i-a cerut, de asemenea, să nu rupă unitatea europeană la întâlnirea cu Vladimir Putin.Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, aflat luni într-o vizită la Budapesta, a exprimat sprijinul pentru deplasarea pe care Viktor Orban o va întreprinde în Rusia, menţionând că „trebuie să detensionăm situaţia şi să ne ridicăm în susţinerea suveranităţii Ucrainei”.Spre deosebire de alte ţări din regiune, Ungaria nu şi-a exprimat clar în ultimele săptămâni sprijinul faţă de Ucraina în tensiunile cu Rusia. Mai mult, ministrul de externe ungar, Peter Szijjártó, care-l va însoţi pe Viktor Orban în vizita la Moscova şi va avea o întâlnire cu omologul său rus Serghei Lavrov,

 » Aflați mai multe informații aici.