klaus Iohannis vrea ca orasele să nu mai fie dedicate masinilor.

„Este astăzi Ziua Bicicletei şi, în mod natural, am venit aici pe bicicletă. Cred că este o zi foarte potrivită pentru a promova şi noi, politicienii, mersul pe bicicletă. Este evident şi cred că toată lumea ştie între timp: mersul pe bicicletă este plăcut, este sănătos, te scuteşte de ambuteiajele din trafic. De ce nu mergem mai multă lume cu bicicleta în oraş, în aceste condiţii? Dacă încercaţi să mergeţi cu bicicleta, veţi afla imediat de ce totuşi puţini fac acest efort. Sunt prea multe intersecţii unde stai mai mult la semafor decât mergi cu bicicleta, sunt prea puţine piste pentru biciclişti şi de multe ori împarţi banda de mers cu automobilişti de obicei foarte nervoşi şi foarte deranjaţi de existenţa bicicliştilor. Şi, de foarte multe ori, dai de piste care sunt făcute aparent pentru biciclişti, dar se merge foarte greu pe ele, fiindcă cei care le-au conceput, probabil, nu folosesc bicicleta”, a spus şeful statului.

El a afirmat că este important ca oraşele să le fie redate oamenilor, celor care nu îşi doresc să petreacă timpul în trafic, în ambuteiaje.

„Oraşele noastre au fost construite, în ultima sută de ani, pentru automobile. Nu este niciun secret, este suficient să vedem orice oraş, totul este pregătit şi făcut pentru transportul auto. Dar trebuie să dăm oraşele înapoi oamenilor. Nu toată lumea vrea să meargă cu maşina şi nu toată lumea vrea să petreacă ore şi ore zilnic în ambuteiaje. Pentru asta, dragii mei, din păcate, nu este suficient să ne întâlnim şi să vorbim ce frumos este să mergem cu bicicleta, pentru asta trebuie să şi facem ceva”, a subliniat preşedintele.

Potrivit şefului statului, este nevoie de planuri, de strategii în domeniu, care trebuie puse în practică, iar cea mai importantă parte revine autorităţilor locale.

„Trebuie să recunoaştem că cea mai importantă parte revine autorităţilor locale. Noi putem în plan naţional să facem o strategie, putem să facem rost de bani, aşa cum facem chiar în această perioadă. Sunt bani foarte mulţi prevăzuţi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a încuraja transportul, de exemplu, pe biciclete, deci transportul nepoluant. Însă, punerea în practică revine în cea mai mare măsură autorităţilor locale şi acestea trebuie nu doar încurajate, la încurajări stăm bine, trebuie efectiv ajutate, sfătuite şi atunci lucrurile se vor schimba radical. Şi este nevoie, evident, dacă zic doar autorităţi locale, nu mă gândesc numai la primării, în acelaşi fel şi Consiliile judeţene. Bicicliştii care chiar vor să meargă cu bicicleta nu au nevoie de 2 kilometri de pistă, au nevoie de 200 de kilometri de pistă poate, deci legături între localităţi, legături care sunt foarte accesibile şi foarte sigure”, a punctat Iohannis.

El a afirmat că în traficul din oraş cei „mai vulnerabili” sunt pietonii şi bicicliştii.

„Daţi-mi voie să vorbesc un pic şi despre siguranţa biciclistului sau despre siguranţa pietonului în trafic. Aici este nevoie, evident, de reglementări făcute foarte bine, cu cap, dar este nevoie şi de foarte multă educaţie. Este nevoie de educaţie, fiindcă, până la urmă, trebuie să înţelegem că drumurile le împărţim între automobilişti, biciclişti, pietoni, cei cu trotinete şi cu alte mijloace de transport. Este extrem de important să înţelegem că cel care este mai vulnerabil trebuie mai bine protejat. Or, cei mai vulnerabili în traficul din oraş sunt pietonii şi bicicliştii. Nu au tablă de jur împrejurul lor care îi protejează. Când vom ajunge în această etapă, vom vedea că tot mai mulţi oameni vor folosi bicicleta”, a susţinut preşedintele.

Klaus Iohannis le-a cerut autorităţilor locale, în special, dar şi celor centrale să faciliteze dezvoltarea de drumuri, piste destinate mersului pe bicicletă.

„Oraşele noastre sunt de mult, mai ales în orele de vârf, imense parcări – ambuteiaj, ambuteiaj, ambuteiaj. În acelaşi timp, aerul devine aproape irespirabil în orele de vârf. Toate acestea se pot elimina în bună parte dacă folosim şi un altfel de mijloc de transport decât automobilul proprietate personală. Este clar că aici, iarăşi, autorităţile locale trebuie să vină şi cu soluţii de transport public mai bune, mai confortabile, mai curate şi mai puţin poluante”, a conchis preşedintele Iohannis.